Procurorii și polițiștii din Capitală fac trei percheziții în București și în Ilfov, într-un dosar de evaziune fiscală. Potrivit unor surse, au fost găsite mii de măști, mănuși și perechi de ochelari. În plus, oamenii legii au ridicate sute de litri de dezinfectant.

UPDATE 20:45

Anchetatorii au bănuieli că materialele și echipamentele ar fi fost cumpărate de pe piața neagră.

Din datele și probele administrate in cauză, până la momentul actual, a rezultat că produsele erau achiziţionate de pe piaţa neagră, o parte dintre ele fiind deja comercializate în numele unor societăți comerciale cu alt profil de activitate, la prețuri supraevaluate, profitându-se de cererea crescută și de lipsa acestor produse de pe piață”, a transmis Poliția.

UPDATE 19:00

Cantitatea ridicată în urma perchezițiilor a ajuns la peste 13.500 de măști de protecție și peste 11.000 perechi de mănuși. Au fost ridicați circa 900 de litri de dezinfectant pentru suprafețe și mâini și peste 300 de ochelari de protecție.

UPDATE 18:00

Au fost găsite și ridicate aproximativ 9.000 de măști și 10.000 de perechi de mănuși, 600 de litri de dezinfectant pentru suprafețe și mâini, 240 de ochelari de protecție.

ȘTIREA INIȚIALĂ:

Echipamentele și materialele ar fi fost depozitate într-un amanet, potrivit surselor citate.

Polițiști din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București , sub supravegherea Parchetului de pe lângă Tribunalul București, pun în aplicare 3 mandate de percheziție domiciliară, în București și județul Ilfov, într-un dosar privind săvârşirea infracțiunii de evaziune fiscală în domeniul comerțului cu produse sanitare și echipamente medicale de protecție”, a transmis Poliția Capitalei.

Berbeceanu: Produsele vor fi distribuite sistemului medical

Șeful de cabinet al ministrului de Interne, Traian Berbeceanu, a scris, pe Facebook că produsele ridicate de oamenii legii vor ajunge în spitale, în contextul crizei coronavirusului.

Astăzi, polițiștii bucureșteni, cu sprijinul informativ al structurii specializate din cadrul ministerului, au descins în mai multe locații unde se aflau depozitate importante cantități de materiale de protecție și dezinfectanți cu care urma să fie aprovizionată „piața neagră”. Produsele indisponibilizate urmează a fi distribuite sistemului medical, care, chiar acum, are atât de mare nevoie de astfel de materiale în efortul comun de prevenire și combatere a răspândirii Covid19”, a scris Berbeceanu.

Articolul precedentCoronavirus | O mamă din București și-a dat fiica pe mâna poliției pentru că nu a stat în izolare
Articolul următorBucureștean arestat pentru pornografie infantilă și șantaj

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.