CRISTIAN RIZEA, ELIBERAT CONDIȚIONAT DIN PENITENCIAR: DECIZIA TRIBUNALULUI ILFOV

CRISTIAN RIZEA, ELIBERAT CONDIȚIONAT DIN PENITENCIAR: DECIZIA TRIBUNALULUI ILFOV
Tribunalul Ilfov a admis contestația sa depusă în luna aprilie 2025
Cristian Rizea, fost deputat PSD, aflat în detenție la Penitenciarul București-Jilava, a fost eliberat condiționat, după ce Tribunalul Ilfov a admis contestația sa depusă în luna aprilie 2025. Hotărârea instanței este definitivă și prevede punerea lui Rizea în libertate, cu condiția să nu fie reținut sau deținut în altă cauză.
Tribunalul Ilfov a dispus eliberarea condiționată a lui Cristian Rizea „de sub puterea mandatului de executare a pedepsei închisorii” și „punerea acestuia în libertate, dacă nu este arestat sau deținut în altă cauză”. Această hotărâre vine după ce fostul parlamentar a contestat decizia inițială, iar instanța a considerat că poate beneficia de această măsură.
Cristian Rizea a fost condamnat în anul 2019 la patru ani și opt luni de închisoare, însă a fugit în Republica Moldova pentru a evita încarcerarea. În 2023, el a fost extrădat în România, unde a început executarea pedepsei.
Decizia Instanței
Tribunalul Ilfov a luat decizia în dosarul nr 5364/4/2025„Tip solutie: Desfiinţează hotărâreaSolutia pe scurt: În baza art. 4251 alin. 7 pct. 2 lit. a rap. la art. 587 alin. 3 C.p.p., admite contestaţia formulată de contestatorul Rizea Cristian, împotriva sentinţei penale nr. 963/03.04.2025 pronunţată de Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti în dosarul penal nr. 5364/4/2025. Desfiinţează sentinţa atacată şi, pe fond, rejudecând: În temeiul art. 587 alin. 1 C.p.p. raportat la art. 100 alin. 1 C.p. din 2009, admite cererea de liberare condiţionată formulată de petentul-condamnat Rizea Cristian. Dispune liberarea condiţionată a condamnatului Rizea Cristian – fiul lui..., în prezent încarcerat în Penitenciarul Bucureşti Jilava, de sub puterea mandatului de executare a pedepsei închisorii nr. 684/12.03.2024 emis de Tribunalul București Secția I Penală, şi punerea acestuia în libertate, dacă nu este arestat sau deţinut în altă cauză. Atrage atenţia petentului-condamnat asupra dispoziţiilor art. 104 C.p., privind revocarea liberării condiţionate. În temeiul art. 275 alin. 3 C.p.p., cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Onorariul parțial al apărătorului desemnat din oficiu pentru contestator, av. Tudorache Laurențiu Costel, în cuantum de 300 lei, rămâne în sarcina statului şi se avansează din fondurile Ministerului Justiţiei. Definitivă. Pronunţată prin punerea la dispoziția contestatorului și a procurorului, prin mijlocirea grefei instanței, azi 02.07.2025.Document: 559/2025 02.07.2025”, este decizia magistraților, publicată pe portalul instanțelor juridice din România
Sursa: Realitatea din Justitie
Citește și:
- 20:11 - George Simion, mesaj de forță de la tribuna Parlamentului: „Voi, puterea, ați închis Realitatea Plus”
- 18:26 - Bogdan Chirieac, reacție după retragerea licenței Realitatea Plus de către CNA: „Așa ceva nu este permis în democrație”
- 18:23 - Robert Turcescu, reacție după decizia CNA la adresa Realității PLUS: „Urmează partidele politice, mare atenție”
- 18:18 - Românii protestează pașnic, miercuri, în fața sediului CNA. Oamenii sunt revoltați de decizia de suspendare a licenței realitatea Plus
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea din Justitie și pe Google News











