Dosare Celebre· 1 min citire

Noi audieri la DNA Iași, în dosarul lui Fănel Bogos. Premierul Ilie Bolojan ar putea fi citat - SURSE

Omul de afaceri Fănel Bogos

Omul de afaceri Fănel Bogos

Publicat15 sept. 2026, 09:17
SursăRealitate Plus

Audieri maraton în dosarul care îl vizează pe afaceristul Fănel Bogoș. La DNA urmează să ajungă mai mulți martori și, potrivit surselor Realitatea Plus, este posibil ca în perioada următoare să fie citat și premierul Ilie Bolojan. Procurorii încearcă să stabilească traseul intervențiilor prin care afaceristul ar fi încercat să obțină schimbarea din funcție a directorului DSVSA Bacău–Vaslui.

Bogoș este acuzat că ar fi plătit și ar fi apelat la persoane cu influență pentru a ajunge chiar până la Ilie Bolojan și pentru a obține sprijin în demersul său.

În anchetă a fost audiat și președintele Consiliului Județean Vaslui, Ciprian Trifan, procurorii verificând dacă acesta a avut întâlniri sau discuții legate de schimbarea conducerii DSVSA. În perioada următoare sunt așteptați la DNA și alți martori, iar Ilie Bolojan ar putea fi chemat și el pentru a da explicații despre întâlnirea pe care a avut‑o cu Fănel Bogoș și despre discuțiile purtate cu acesta.

Întâlnirea dintre Bogoș și Bolojan ar fi fost confirmată, dar anchetatorii verifică în ce condiții s-a desfășurat și dacă are legătură cu acuzațiile din dosar. În cauză se vorbește despre o presupusă mită în valoare de 1,5 milioane de euro.

Procurorii pregătesc și verificări pe laptopuri, telefoane și documente ridicate. În plus, nu este exclus ca Ilie Bolojan să fie chemat la audieri. Ancheta continuă, iar toate persoanele menționate beneficiază de prezumția de nevinovăție.


Distribuie articolul

Mai multe articole despre

Urmărește știrile Realitatea din Justitie și pe Google News