Reforma privind pensiile magistraţilor ajunge, miercuri, din nou, pe agenda Curţii Constituţionale, după cinci amânări privind luarea unei decizii; ultima – după ce Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a cerut CCR să sesizeze şi Curtea de Justiţie a Uniunii Europene, care să verifice dacă modificările propuse de Guvern respectă dreptul comunitar.

Miercuri, judecătorii constituţionali ar trebui să stabilească dacă dau curs acestei solicitări sau dacă o declară inadmisibilă. Acceptarea acestei cereri ar amâna pronunţarea privind pensiile magistraţilor cu cel puţin câteva luni.

Purtătoarea de cuvânt a Guvernului, Ioana Dogioiu, a declarat, săptămâna trecută, că este doar o chestiune de zile până când România va fi informată oficial de la Bruxelles dacă a pierdut tranşa de finanţare din PNRR, în valoare de peste 230 de milioane de euro, care depindea de această reformă.

Sursa: Realitatea din Justitie

Articolul precedentInflația rămâne uriașă în România, de patru ori mai mare decât media UE. Avertismentul sumbru al specialiștilor
Articolul următorCălin Georgescu rămâne sau nu sub control judiciar? Tribunalul București a amânat decizia pentru miercuri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.