Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) a reacționat, marți, după ce Curtea Constituțională a României (CCR) a respins reforma lui Bolojan privind pensiile speciale și a subliniat că politicieni că au ignorat legea și nu au ținut cont că actul normativ nu era constituțional. 

”Consiliul Superior al Magistraturii a luat act de decizia Curţii Constituţionale a României, adoptată la data de 20 octombrie 2025, prin care s-a constatat că Legea pentru modificarea și completarea unor acte normative din domeniul pensiilor de serviciu este neconstituțională în ansamblul său.

Decizia instanței de contencios constituțional, care a sancționat lipsa avizului Consiliului Superior al Magistraturii, reafirmă rolul acestuia de garant al independenței justiției în arhitectura constituțională și impune un dialog interinstituțional real și onest între puterile statutului, care să dea efect principiului cooperării loiale între acestea”, a transmis CSM, marți, printr-un comunicat de presă. 

Potrivit reprezentanților instituției, ”în aplicarea acestui principiu, orice demers al puterii legislative și al celei executive, care vizează autoritatea judecătorească, trebuie realizat cu consultarea efectivă a acesteia, astfel încât să fie asigurată respectarea deplină a independenței justiției și a celorlalte valori constituționale care asigură premisele pentru realizarea unui act de justiție în interesul cetățeanului”.

”În mod regretabil, aceste exigențe au fost ignorate de factorul politic în procedura de adoptare a actului normativ declarat neconstituțional, fapt ce a determinat intervenția Curții Constituționale care, în mod firesc, a invalidat acest demers.

Consecvent valorilor statului de drept, consacrate atât de Constituție, cât și de reglementările internaționale, Consiliul Superior al Magistraturii își manifestă deschiderea pentru dialogul cu celelalte puteri în stat, astfel încât să fie identificate soluțiile potrivite pentru înlăturarea dificultăților reale din activitatea autorității judecătorești, pe care sistemul judiciar le-a semnalat în repetate rânduri”, au afirmat reprezentanții CSM. 

Articolul precedentREACȚIA CSM, DUPĂ CE CCR A RESPINS REFORMA LUI BOLOAN
Articolul următorINSTANȚELE ÎȘI REIAU ACTIVITATEA! JUDECĂTORII AU SUSPENDAT PROTESTUL LEGAT DE PENSIILE SPECIALE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.