Aproximativ 2.000 de poliţişti de penitenciare vor protesta miercuri, 23 octombrie, în faţa Ministerului Justiţiei, acuzând „haosul instituţional”, lipsa dialogului social şi planurile de reorganizare a sistemului fără consultare, potrivit unui comunicat transmis de Sindicatul Naţional al Poliţiştilor de Penitenciare (SNPP) şi Federaţia Sindicatelor din Sistemul Penitenciar (FSSP).

Cele două organizaţii, care reprezintă circa 70% dintre angajaţii din sistem, au anunţat o serie de acţiuni de protest ce se vor desfăşura până la sfârşitul lunii octombrie, inclusiv pichetarea Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor (ANP) şi refuzul muncii suplimentare, în cazul în care cererile lor nu vor fi soluţionate.

Sindicaliştii critică „desfiinţarea fără dialog real” a unor unităţi ale Poliţiei Penitenciare şi acuză lipsa unui buget adecvat pentru gestionarea noilor spaţii de detenţie. „Poliţia Penitenciară are nevoie de un buget corespunzător, nu de tăieri care să afecteze funcţionarea sistemului”, au transmis reprezentanţii SNPP şi FSSP.

În replică, Administraţia Naţională a Penitenciarelor a precizat că drepturile salariale ale poliţiştilor nu sunt în pericol şi că fondurile necesare pentru plata integrală a cheltuielilor de personal până la 31 decembrie 2025 au fost deja alocate prin rectificarea bugetară. ANP a respins totodată acuzaţiile privind presiunile pentru neplata orelor suplimentare şi lipsa investiţiilor, susţinând că proiectele majore continuă, în ciuda restricţiilor bugetare generale.

Sursa: Realitatea din Justitie

Articolul precedentINSTANȚELE ÎȘI REIAU ACTIVITATEA! JUDECĂTORII AU SUSPENDAT PROTESTUL LEGAT DE PENSIILE SPECIALE
Articolul următorPERCHEZIȚII ÎN PATRU JUDEȚE ÎNTR-UN DOSAR PRIVIND ACTIVITĂȚI DE SPIONAJ FALS ȘI UZURPARE DE CALITĂȚI OFICIALE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.