Nicușor Constantinescu, fostul președinte al Consiliului Județean Constanța, a fost condamnat definitiv, vineri, la 4 ani de închisoare cu executare, în dosarul elicopterului SMURD care s-a prăbușit în lacul Siutghiol în decembrie 2014. A fost găsit vinovat pentru abuz în serviciu.
Potrivit rechizitoriului întocmit de procurorii anticorupție, ”în cursul anului 2011, în cadrul unui proiect finanțat de Programul Operațional de Cooperare Transfrontalieră România, Consiliul Județean Constanța, prin inculpatul Constantinescu Nicușor Daniel, a achiziționat un elicopter în scopul eficientizării activității de salvare în cazul situațiilor de urgență din zona de graniță (județul Constanța, România și Districtul Dobrich, Bulgaria)”.
Procurorii arată că, ”la data de 29 martie 2013, inculpatul Constantinescu Nicușor Daniel a atribuit unei societăți comerciale, în mod nelegal, un contract de achiziție publică având ca obiect „Servicii de operare elicopter multifuncțional, medicalizat”, „Servicii de transport ocazional” și „Servicii de reparare și întreținere a elicopterelor”, prin încălcarea celor stabilite în caietul de sarcini, în care se prevedea că aparatul de zbor trebuia folosit în cazul acțiunilor de intervenție în caz de urgență, în pofida faptului că SMURD formulase anterior o ofertă privind operarea gratuită, conform scopurilor programului (salvare de vieți și intervenții de urgență), a elicopterului respectiv”.
”La data de 01 iulie 2013”, au mai arătat procurorii DNA, ”inculpatul Constantinescu Nicușor Daniel a pus la dispoziția persoanei juridice elicopterul achiziționat din fonduri publice, deși firma respectivă nu a fost niciodată parte semnatară a Acordului de parteneriat în baza căruia a fost obținută finanțarea nerambursabilă și a fost achiziționat elicopterul. Prin această acțiune, inculpatul Constantinescu Nicușor Daniel a schimbat astfel beneficiarii direcți ai investiției, precum și destinația aparatului de zbor respectiv. Pe această cale, inculpatul a angajat, lichidat, ordonanțat și plătit, în mod nelegal, în perioada 05.07.2013 – 30.10.2014, din fondurile publice ale Județului Constanța, suma de 1.082.031,62 lei, reprezentând cheltuieli cu serviciile de întreținere și operare a elicopterului”.
Un elicopter SMURD cu patru persoane la bord – doi piloţi de la Inspectoratul General de Aviaţie şi două cadre medicale ale SMURD Constanţa – s-a prăbuşit pe 15 decembrie 2014 în lacul Siutghiol. Toţi membrii echipajului au murit în urma accidentului.
Sursa: Realitatea de Constanta