O funcţionară a Primăriei Gura Vadului a fost reţinută, miercuri, în dosarul Ferma dacilor, potrivit unor surse citate de Agerpres. Potrivit acestora, femeia a fost dusă la audieri la sediul Parchetului de pe lângă Tribunalul Prahova alături de fostul şi actualul primar al comunei.

Funcţionara a îndeplinit responsabilităţi în domeniul amenajării teritoriului şi urbanismului şi este acuzată de fals intelectual şi abuz în serviciu, arată sursele indicate.

Actualul și fostul primar al comunei Gura Vadului au fost duși, miercuri, cu mandat la sediul Parchetului de pe lângă Tribunalul Prahova pentru audieri în dosarul incendiului de la Ferma Dacilor, în care au murit 8 oameni.

Mai precis, construcţia corpului principal de clădire, ce include restaurant, bucătărie şi spaţii de cazare la parter şi mansardă, a fost executată în regie proprie, fără obţinerea avizelor şi autorizaţiei de construire, se arată într-un comunicat transmis anterior de Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova.

Potrivit acestuia, Ferma Dacilor a funcţionat cu încălcarea prevederilor legii, respectiv fără obţinerea avizelor şi a autorizaţiilor ce ar fi trebuit emise de Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă pentru funcţionarea corespunzătoare, şi fără respectarea normelor privind securitatea la incendiu.

Sursa: Newsinn

Articolul precedentAnca Alexandrescu a anunțat bomba de presă a momentului. PSD renunță la embargoul asupra Realitatea Plus. Ciolacu, Firea și Grindeanu vor veni la Culisele Statului Paralel
Articolul următorPSD a retractat! Clubul de Presă salută decizia lui Marcel Ciolacu de a ridica embargoul asupra Realitatea PLUS și solicită o întâlnire de lucru

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.