Horațiu Potra se întoarce în România pentru a se preda autorităților.

Avocații lui Horațiu Potra au anunțat că clientul lor va reveni în țară și se va preda autorităților române. Potra, împreună cu fratele și fiul său, dați în urmărire internațională, au hotărât să înfrunte acuzațiile care le sunt aduse. Comunicatul de presă transmis de apărători precizează că această decizie a fost luată după discuții purtate cu clienții aflați în Emiratele Arabe Unite.

Mesajul avocaților

„În calitate de avocaţi ai familiei Potra, dorim să informăm opinia publică asupra faptului că cei trei clienţi ai noştri au luat decizia de a reveni voluntar în România și de a se preda autorităților, pentru a fi judecaţi în fața instanțelor române. Această hotărâre nu este una impusă, ci un gest asumat, de demnitate și curaj, al unor oameni care doresc să își dovedească nevinovăția în mod deschis, în fața justiției române. Deși aveau șanse reale și considerabile de a evita extrădarea din Emiratele Arabe Unite, familia Potra a ales calea cea mai grea, dar și cea mai onestă: să se întoarcă acasă, să își confrunte acuzațiile și să își curețe numele.”

Ministerul Justiției confirmă că Horațiu Potra a fost arestat preventiv în Dubai

Cuvintele lui Horațiu Potra

Prin intermediul echipei sale de apărători, Horațiu Potra a transmis: „Nu mă ascund și nu am de ce să mă ascund. Îmi e dor de familie și vreau să pot privi lumea în ochi, știind că am ales adevărul, nu frica.”

Legături controversate și clarificări

Avocații fostului luptător din Legiunea Franceză au menționat că Potra nu s-a sustras niciodată urmăririi penale. Ei au precizat că, la momentul emiterii mandatului de arestare, Potra se afla deja în Dubai, unde locuia și desfășura activități legale.

Familia Potra și-a exprimat disponibilitatea totală de a colabora cu organele judiciare române și a subliniat că dorește ca toate aspectele cauzei să fie analizate obiectiv. Avocații transmit că familia urmărește să demonstreze transparență și să permită instanțelor să judece situația pe baza faptelor și probelor reale.

Procurorii fug de dosarul Potra – Georgescu pentru că îl consideră „maculatură” – SURSE

Articolul precedentINCIDENT GRAV LA TRIBUNAL, UN SUSȚINĂTOR AL LUI CĂLIN GEORGESCU A FOST RIDICAT DE JANDARMI
Articolul următorDOSARUL RAHOVA. COMPANIA DISTRIGAZ, ACUZATĂ DE DISTRUGERE DIN CULPĂ

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.