Direcția Națională Anticorupție (DNA) a dispus trimiterea în judecată a fostului director al UNIFARM, Adrian Ionel, acuzat de procurorii anticorupție că ar fi pretins bani pentru contracte de achiziții, informează un coumunicat al DNA dat publicității astăzi, potrivit realitatea.net
Fostul șef al Unifarm este acuzat de luare de mită, abuz în serviciu cu obţinere de foloase necuvenite, complicitate la trafic de influenţă, instigare la fals intelectual şi folosirea funcţiei pentru favorizarea unor persoane.
Procurorii anticorupţie spun că Eugen Adrian Ionel ar fi pretins 760.000 euro unui intermediar ce reprezenta o societate comercială pentru ca Unifarm, companie de stat, să atribuie un contract de achiziţie a echipamentelor de protecţie împotriva infectării cu virusul SARS-CoV-2 – 250.000 de combinezoane şi 3 milioane de măşti chirurgicale.
În același dosar a mai fost trimis în judecată și Radu Maria Lizica Daniela, la data faptelor șef al serviciului comercial al Unifarm, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de abuz în serviciu cu obțininerea de foloase necuvenit și fals intelectual.
În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:
„În contextul declarării de către Organizația Mondială a Sănătății, în data de 30 ianuarie 2020, a stării de urgență pentru sănătatea publică la nivel internațional din cauza infecțiilor cu noul Coronavirus, Guvernul României a emis O.U.G. nr. 11/2020 privind stocurile de urgență medicală (printre echipamentele respective fiind incluse combinezoanele și măștile de protecție) precum și unele măsuri aferente instituirii carantinei.
CN UNIFARM SA a fost desemnată, alături de alte instituții publice, să efectueze achiziții de astfel de echipamente de protecție.
În acest context, inculpatul Ionel Eugen Adrian, în calitatea menționată mai sus, ar fi pretins suma de 760.000 euro unui intermediar ce reprezenta o societate comercială pentru ca CN Unifarm SA, companie de stat, să atribuie un contract de achiziție a echipamentelor de protecție împotriva infectării cu virusul COVID 19 (250.000 de combinezoane și 3 milioane de măști chirurgicale).
Contractul ar fi fost încheiat cu o firmă privată, în prima jumătate a lunii martie 2020, cu încălcarea dispozițiilor prevăzute în Legea 98/2016 privind achizițiile publice, atât sub aspectul modului în care a fost negociat, cat și a modului în care a fost atribuit, practic fără nicio procedură.
Același document ar fi fost semnat și de inculpata Radu Maria – Lizica – Daniela, în calitate de șef serviciu comercial în cadrul CN Unifarm SA, pe care, ulterior, inculpatul Ionel Eugen Adrian ar fi determinat-o să ateste în mod nereal, pe documentele de atribuire aferente contractului, că negocierea s-ar fi efectuat chiar cu reprezentantul legal al firmei respective. În realitate, negocierea s-a realizat între directorul general Ionel Eugen Adrian și intermediar, la un restaurant din municipiul București, unde practic s-a convenit asupra clauzelor contractului și a prețului echipamentelor de protecție.
Pentru acest „serviciu”, persoana intermediară ar fi pretins de la reprezentanții societății comerciale, pentru sine și pentru funcționari din CN Unifarm SA, suma de 5.810.175 lei, reprezentând un procent de 18% din valoarea totală a contractului.
Din această sumă, inculpatul Ionel Eugen Adrian urma să primească cei 760.000 euro amintiți anterior.
Deoarece societatea comercială furnizoare nu ar fi achitat intermediarului nicio sumă din procentul de 18 % convenit inițial, inculpatul Ionel Eugen Adrian, în calitate de director general al C.N. Unifarm S.A, a decis rezilierea unilaterală a contractului.
Totuși, anterior, firma respectivă ar fi reușit să livreze cantitățile de 1 milion de măști chirurgicale (neconforme cu standardele stipulate în contract) și 25.920 de combinezoane din totalul echipamentelor menționate în contract, pentru care CN Unifarm SA a achitat suma de 2.380.000 lei (reprezentând doar valoarea măștilor respective).
Prin modalitatea descrisă mai sus s-ar fi produs un prejudiciu în valoare de 2.380.000 lei în patrimoniul CN Unifarm SA, concomitent cu obținerea unui folos necuvenit în același cuantum de către societatea beneficiară a contractului.
Separat de cele anterior menționate, în cauză s-a mai reținut că, la data de 06 iunie 2016, Ionel Eugen Adrian ar fi dobândit calitatea de director general al C.N. Unifarm SA cu încălcarea dispozițiilor legale.
Concret, în calitate de membru și președinte al Consiliului de Administrație al Companiei Naționale Unifarm SA, acesta ar fi votat, la ședința din aceeași dată, numirea sa ca director general al CN Unifarm SA.
Or, dispozițiile OUG nr. 109/2011 privind guvernanța corporativă a întreprinderilor publice interzic în mod expres ca președintele Consiliului de Administrație să fie numit și director general, aspect ignorat de membrii acestuia, printre care și Ionel Eugen Adrian. În aceeași zi, inculpatul ar fi emis și ar fi semnat o decizie, în urma căreia, în perioada 14 iulie 2016 – 25 mai 2020, ar fi obținut venituri nete în cuantum de 498.722 lei.
În cauză, CN Unifarm SA s-a constituit parte civilă pentru suma de 2.380.000 lei.
În cauză, s-a dispus luarea măsurii sechestrului asigurator asupra tuturor bunurilor mobile și imobile ce aparțin celor doi inculpați.
Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului București, cu propunere de a se menține măsurile preventive și asigurătorii dispuse în cauză.
Anterior, procurorii anticorupție au încheiat acorduri de recunoaștere a vinovăției cu trei inculpați (persoana intermediară și doi reprezentanți ai societății beneficiare a contractului), în sarcina acestora reținându-se săvârșirea unor infracțiuni de trafic și cumpărare de influență.
În prezența apărătorilor aleși, inculpații au declarat expres că recunosc comiterea faptelor reținute în sarcina lor, acceptă încadrarea juridică pentru care a fost pusă în mișcare acțiunea penală și sunt de acord cu felul și cuantumul pedepselor aplicate, precum și cu forma de executare a acestora, respectiv
– 3 ani închisoare, cu suspendarea executării pedepsei pe durata unui termen de supraveghere de 4 ani și interzicerea, pe o perioadă de 3 ani de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare prin care s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, a drepturilor: de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, de a deține, purta și folosi orice categorie de arme și de a ocupa o funcție de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public.
Dosarele de urmărire penală privindu-i pe cei trei inculpați, împreună cu acordurile de recunoaștere a vinovăției au fost trimise la Tribunalul București”.
Sursa: Realitatea din Justitie