Tribunalul Botoșani a decis marți, 19 octombrie, ca Gheorghe Nichita, care executa o pedeapsă de cinci ani de închisoare pentru fapte de corupţie, să fie pus în libertate după un an și două luni, se arată pe portalul instanţelor de judecată, iar decizia este definitivă. Fostul primar din Iași mai are însă o condamnare la cinci ani şi două luni de închisoare, în „dosarul Amanta”, dar sentinţa nu este definitivă.
Gheorghe Nichita se afla în penitenciar din 5 august 2020. Fostul edil al Iașiului a fost condamnat anul trecut la cinci ani de închisoare cu executare fiind acuzat că a primit 10% dintr-un contract de aproape 70 de milioane de lei atribuit UTI și unei alte firme, precum și reduceri la un hotel de lux din București, dar și cazare în China. Pe 30 iulie 2021, magistraţii Judecătoriei Botoşani au admis propunerea Penitenciarului Botoşani de punere în libertate a fostului primar al municipiului Iaşi. Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Botoşani au contestat această sentinţă, dar marți, 19 octombrie, magistraţii Tribunalului Botoşani au respins acţiunea, iar fostul primar de Iași a fost pus în libertate.
„Respinge ca nefondată contestaţia formulată de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Botoşani, împotriva sentinţei penale nr. 714 din 30 iulie 2021, pronunţată în dosarul nr. 6328/193/2021 al Judecătoriei Botoşani. Cheltuielile judiciare din contestaţie rămân în sarcina statului. Definitivă. Pronunţată în şedinţa publică, astăzi, 19 octombrie 2021”, se arată în decizia instanţei botoşănene. Mai are „dosarul Amanta” Pe 29 septembrie 2020, magistraţii Tribunalului Iaşi l-au condamnat pe fostul primar la cinci ani şi două luni de închisoare într-un alt dosar, însă sentinţa nu este definitivă.
Pe 29 septembrie 2020, magistraţii Tribunalului Iaşi l-au condamnat pe fostul primar la cinci ani şi două luni de închisoare într-un alt dosar, însă sentinţa nu este definitivă.
Sursa: Realitatea de Iasi