Curtea de Apel București a decis să respingă cererea DNA de a o plasa pe Elena Udrea sub control judiciar pentru a nu părăsi țara. Judecătorul a fost același care a dat soluția de condamnare la 8 ani de închisoare cu executare.

„Nu m-am așteptat. Sunt aproape la fel de șocată ca la decizia de marți”, a spus Elena Udrea, la Realitatea PLUS.

„În mod cert cererea a fost bine pusă la punct. Răspunsul meu la niște întrebări era motivul pentru care DNA solicita punerea mea sub control judiciar.

În momentul în care mi-am spus punctul de vedere la televiziuni toată lumea m-a întrebat dacă e adevărat că vreau să plec, iar DNA pe asta și-a întemeiat cererea. Deci, e clar că a fost un plan bine pus la punct”, a mai spus Elena Udrea.

Întrebată dacă a vorbit cu Traian Băsescu după condamnare, fostul ministru a declarat: „Am vorbit foarte pe scurt cu domnul președinte. Și-a exprimat regretul și a spus că a fost o nedreptate. Nu aș spune de complezență, sunt convinsă că în mod sincer și-a exprimat regretul”.

Cererea de schimbare a judecătorului în cazul Elenei Udrea, RESPINSĂ – Controlul judiciar va fi stabilit de judecătoarea care a condamnat-o la 8 ani

Curtea de Apel București a condamnat-o, pe 2 martie, pe Elena Udrea la 8 ani de închisoare cu executare în dosarul în care a fost judecată alături de fiica fostului președinte al României, Traian Băsescu, Ioana, și fostul șef al CJ Tulcea, actualul vicepreședinte, Victor Tarhon privind modalitatea de finanțare a campaniei prezidențiale din 2009. Sentința nu este definitivă.

Sursa: Realitatea din Justitie

Articolul precedentFugarul Marian Zlotea, dezvăluiri EXPLOZIVE din Italia: ”Mi s-a cerut să-i torn pe Băsescu și Blaga ca să scap de dosar”
Articolul următorReprezentantii Chimcomplex, detalii in exclusivitate la Realitatea Plus despre contractele muncitorilor uciși în „apartamentul groazei”

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.