Procurorii vor cel puțin 12 ani de închisoare pentru fosta șefă de la Turism. În schimb, pentru Ioana Băsescu, fiica cea mare a fostului președinte, anchetatorii cer o pedeapsă de 15 ani.
Curtea de Apel București ar putea da, marți, verdictul în dosarul de mare corupție în care sunt judecate Elena Udrea, fost ministru al Dezvolătrii și Turismului, fiica fostului președinte al României, Traian Băsescu, Ioana, dar și fostul președinte al CJ Tulcea, Victor Tarhon și alte persoane, pentru modalitatea de finanțare a campaniei prezidențiale din anul 2009.
Procurorul a cerut o pedeapsă de peste 15 ani în cazul Ioanei Băsescu și de peste 12 ani în cazul fostului ministrul de la Turism.
Judecătoarea Claudia Jderu, de la Curtea de Apel București, desemnată să tranșeze în primă instanță dosarul finanțării campaniei electorale din 2009 intenționează să dea verdictul odată cu motivarea, au declarat surse judiciare pentru G4Media.ro. De altfel, magistratul a lucrat intens în această perioadă pentru redactarea argumentelor care stau la baza soluției pe care o va da.
Elena Udrea, ministru al Dezvoltării Regionale şi Turismului în 2009 și implicată direct în campania lui Traian Băsescu, a fost trimisă în judecată pentru săvârşirea infracţiunilor de instigare la luare de mită şi spălare de bani.
Ioana Băsescu, fiica fostului preşedinte și notar public, este acuzată de instigare la delapidare şi instigare la spălarea banilor.
Jurnalistul Dan Andronic este și el acuzat de mărturie mincinoasă şi favorizarea făptuitorului.
Potrivit rechizitoriului DNA, o parte din sumele cu care a fost finanțată campania electorală a lui Traian Băsescu a provenit din infracţiuni de corupţie, delapidare şi evaziune fiscală.
Sursa: Realitatea din Justitie