Cinci judecători de la Tribunalul București s-au recuzat de la judecarea dosarului DNA în care Liviu Dragnea e acuzat de trafic de influență în legătură cu vizita din 2017 în SUA, la ceremonia de învestire lui Donald Trump, potrivit portalului instanțelor.

 

Magistrații au formulat cereri de abținere motivând că au semnat alături de alte mii de magistrați din toată țara un memoriu prin care se cerea guvernului și majorității PSD-ALDE din perioada 2017-2019 să renunțe la modificările aduse legilor justiției.

Aflat deja în penitenciar, liderul PSD a fost înștiințat, pe 17 mai, de Direcția Națională Anticorupție că a fost trimis în judecată. Acuzațiile procurorilor sunt de trafic de influență în scop personal și pentru partid, în legătură cu participarea sa la evenimentul de inaugurare a mandatului președintelui SUA de la acel moment, Donald Trump. Vizită la care a participat și premierul Sorin Grindeanu.

Invitația la ceremonie a venit din partea lui Elliot Broidy, care la vremea respectivă era vice-președintele al Comitetului prezidențial de inaugurare. Înainte ca Dragnea să ajungă în vizorul DNA, procurorii americani au început cercetarea lui Broidy pentru banii strânși în campania fostului președinte al Statelor Unite.

În dosarul vizitei din SUA mai sunt acuzați și Gheorghe Dimitrescu, consulul general al României la Bonn, pentru cumpărare de influența, omul de afaceri Cristi Burci, fiul său Carlo Burci și omul de afaceri Dan Valentin Belcea.

În rechizitoriul întocmit, procurorii îl acuză pe Liviu Dragnea că a făcut lobby.

 

LIVIU DRAGNEA, ACUZAT CĂ A FĂCUT LOBBY

„Inculpatul Dragnea Nicolae-Liviu şi-ar fi folosit autoritatea şi influenţa ce decurg din calitatea de preşedinte al unui partid politic faţă de inculpatul Dimitrescu Gheorghe, precum şi faţă de alte două persoane, în scopul de a obţine, în aceeaşi perioadă de timp, foloase necuvenite pentru sine şi pentru partid, constând în servicii de lobby în valoare de 100.000 de dolari (din care 45.000 de euro ar fi fost achitaţi de inculpatul Dimitrescu Gheorghe). Serviciile respective ar fi fost prestate de o societate americană de lobby”, se arată în rechizitoriul DNA.

Sursă: DNA

Noul dosar al lui Liviu Dragnea scoate la iveală problema lobbyului în România și cum acest tip de activitate nu este reglementat corect legislativ. În SUA și în Uniunea Europeană, activitatea de lobby este supusă unor măsuri de transparență, însă nu este sinonim cu activitatea de trafic de influență, așa cum se înțelege din acțiunea procurorilor anticorupție.

Președintele ALDE Călin Popescu Tăriceanu a inițiat un proiect de lege pentru reglementarea activității de lobby și transparenței deciziilor politice în 2019.

Tăriceanu a recunoscut, tot în 2019, că nu a fost în SUA pe canale oficiale, deși deținea funcția de președinte al Senatului, ci prin intermediul unei firme de la Washington.

Liderul ALDE l-a acuzat pe ambasadorul României în SUA de la acel moment, George Maior, că a blocat relațiile oficialilor români cu administrația americană, iar asta a dus la crearea legăturilor prin firme de lobby.

MAIOR A BLOCAT RELAȚIILE OFICIALILOR ROMÂNI CU SUA

„Ambasadorul României în SUA nu a mai permis niciunui oficial român să aibă contact acolo. Eu nu m-am dus în SUA pe o vizită aranjată de ambasadă. Am avut o firmă de consultanță care face activitatea de lobby pe lângă instituțiile americane. Eu nu pot să stau la mâna unui ambasador care de cinci ani nu a fost în stare să aranjeze o vizită a parlamentarilor români, a președintelui Camerei Deputaților, Senatului, a unui ministru. Găsim alte căi, avem soluții.”, a spus Călin Popescu Tăriceanu.

Și Victor Ponta a căzut în vâltoarea legislativă a lobbyului.

Jurnalistul Sorin Roșca Stănescu îl pune pe procurorul Mircea Negulescu, zis Portocală, ca deschizători de drumuri în dosarele pentru lobby.

DOSARUL BLAIR ȘI DOSARUL TRUMP, ÎN OGLINDĂ

„După ce faimosul procuror Mircea Negulescu, poreclit Portocală, a deschis la Ploiești Dosarul Blair, iată că alți procurori, tot de la DNA, au inițiat Dosarul Trump. (…) Dosarul Blair ne-a făcut faimoși în întreaga lume. Prezumția „rezonabilă” a lui Portocală era că Victor Ponta l-ar fi mituit din bani publici pe fostul premier britanic, pentru ca acesta să facă lobby pe lângă Casa Albă nu în favoarea statului român, ci în beneficiul său personal. Cu un singur glonț, Negulescu – Portocală împușca doi premieri. Cum era și firesc însă, din acel dosar s-a ales praful. Iar Mircea Negulescu a fost dat afară din Parchet. Devenind o rușine a instituției DNA. Avem acum de-a face cu o mișcare în oglindă. Și Liviu Dragnea a fost interesat să-și facă o intrare pe lângă președintele proaspăt ales la acea dată, Donald Trump.”, a scris jurnalistul.

Sorin Roșca Stănescu merge mai departe cu analiza celor două cazuri și susține că aceste acuzații au avut și vor avea repercusiuni grave asupra României.

ROMÂNIA ÎI ACUZĂ INDIRECT PE TRUMP ȘI BLAIR DE LUARE DE MITĂ

„Multe societăți de lobby cât se poate de legale în statele civilizate au ajuns în mod reflex la concluzia că există pe această planetă state periculoase, cu care e bine să nu fie încheiate niciun fel de contracte de acest fel. De ce să reprezinte o personalitate de nivelul lui Tony Blair interesele statului român, dacă se pot crea asemenea suspiciuni grave legate de acte și fapte de corupție la adresa unei persoane care niciodată nu a suferit asemenea acuzații, nici în Marea Britanie și nici în altă parte a lumii. Dosarul Dragnea-Trump, care merge încă și mai departe, întrucât s-a concretizat într-un rechizitoriu, se va întoarce ca un bumerang împotriva României.”, a mai spus jurnalistul.

În 2006, un raport oficial arată că România a cheltuit, în perioada 1997-2005, mai mult de trei milioane de dolari pe contracte cu firme de lobby, pentru a-și îmbunătăți imaginea în SUA, pentru a face mediul de afaceri român cunoscut și pentru a atrage mai mulți turiști. Aderarea la NATO a fost una dintre prioritățile politicii externe ale României după căderea Cortinei de Fier.

În 1997, când țara noastră nu a fost invitată să adere în primul val după summitul de la Madrid, guvernul de la București cheltuise deja 416.334 de dolari pe lobby pentru aderare, printr-un contract cu firma JWI, L.L.C din Washington, D.C., titrează publicația Capital.

Câțiva ani mai târziu, România s-a alăturat celorlalte nouă țări aspirante din grupul de la Vilnius și a angajat firma de lobby Orion Strategies LLC, pentru a oferi servicii de consiliere și consultanță privind candidatura României. Între 2001 și 2004, Orion Strategies a primit de la Guvernul român suma de 400.589 de dolari pentru serviciile prestate.

Nadia Crișan, diplomat în cadrul Ambasadei României la Washington, a spus că au existat mai multe oferte făcute grupului de la Vilnius, dar țările au decis să aleagă Orion Strategies LLC, considerând că experții ei sunt cei mai “conectați”.

“Ne-am atins obiectivul”, a spus Crișan, adăugând că Orion Strategies a contribuit la susținerea, în Congresul american, a propunerii de creștere a fondurilor de securitate acordate României de la 10,5 milioane de dolari în 2001 la aproape 26 de milioane de dolari în 2005.

Un alt grup de lobby care a ajutat la aderarea României la NATO, McGuire Woods Consulting, a primit 344.698 dolari între 2001 și 2004.

Ivan Eland, directorul Centrului pentru Pace și Libertate al Independent Institute din Washington, D.C., a declarat că “grupurile de lobby pot să sublinieze avantajele unei anumite țări”, dar și că este sigur că România ar fi intrat în NATO și fără ajutorul lor. Angajarea acestora însă “în mod sigur nu a fost dăunătoare pentru țară”, a mai spus directorul de la Washington.

Așadar, nu doar Dragnea, Ponta și Tăriceanu au apelat la firme de lobby pentru a intra în grațiile partenerilor strategici. Năstase, Antonescu și mulți alții au recurs la această metodă de intrare în cercurile mari, în interesul țării. Totodată, acesta este primul dosar care vizează activitatea de lobby.

E important de menționat că inclusiv cei mai vehemenți acuzatori ai lui Dragnea s-au trezit „lupi moraliști”.

Vlad Voiculescu l-a arătat cu degetul pe Liviu Dragnea, susținând public că fostul lider PSD a plătit 1 milion de euro pentru a sta la masă cu Trump.

Cei din mediul online i-au reamintit șefului USR Plus de poza lui Dacian Cioloș alături de familia Obama.

Sursa: Realitatea din Justitie

Articolul precedentCULISELE STATULUI PARALEL. Recuperarea prejudiciilor, marea problemă a României în lupta cu sistemul infracțional
Articolul următorDREPTUL LA ADEVĂR

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.