Președintele USR, Cătălin Drulă, a depus luni plângere penală împotriva premierul PSD Marcel Ciolacu pentru manipularea pieței, abuz în serviciu, deturnarea de fonduri și înșelăciune în cazul Roșia Montană, informează USR. Totodată, Drulă a trimis sesizări și la Autoritatea de Supraveghere Financiară și Agenția Națională de Integritate și a cerut celor două instituții să verifice dacă premierul Marcel Ciolacu a încălcat legile.

În plângerea penală, președintele USR solicită verificarea încălcării legii cu privire la patru infracțiuni grave. În cele șapte pagini ale sesizării sunt menționate, în detaliu, argumentele juridice care au dus la formularea acestor acuzații.

În denunț se arată că premierul Marcel Ciolacu, dar și ceilalți miniștri români care au făcut declarații înainte de finalizarea procesului știau că „declarațiile pe care le făceau erau de fapt false și înșelătoare sau, cel puțin, nu era necesar să fie afirmate și au acționat cu intenție directă. Aceste declarații au avut în mod rezonabil un efect semnificativ asupra prețului de piață al acțiunilor Gabriel Resources”.

„Declarațiile mincinoase făcute de Ciolacu cu privire la pierderea procesului Roșia Montană trebuie investigate de autorități și nu pot rămâne fără consecințe. De la abuz în serviciu până la manipularea pieței și subminarea intereselor economiei naționale, Ciolacu a bifat infracțiunile contra intereselor României. A dovedit încă o dată că nu este decât un combinator politic fără nicio intenție de a acționa în favoarea României”, a spus Cătălin Drulă, într-un comunicat emis de USR.

Exercitarea funcției de prim-ministru trebuie realizată cu un grad de responsabilitate superior față de alte funcții, având în vedere magnitudinea efectelor pe care gesturile publice făcute dintr-o asemenea poziție le generează, conform liderului USR.

„Premierul Ciolacu a dat dovadă nu numai de lipsă de responsabilitate, dar și de o rea-credință care intră în sfera ilicitului penal, aspect care trebuie clarificat de organele de justiție”, se mai arată în comunicat.

„Valoarea acțiunilor Gabriel Resources s-a dublat în februarie, pe fondul declarațiilor PSD și PNL, care anunțau pierderea procesului și plata unor despăgubiri de 6 miliarde de dolari. Aproape exclusiv pe baza declarațiilor premierului PSD din România, acționarii au câștigat mai mult de 300 de milioane de dolari, într-o singură lună”, conform USR.

Sâmbătă, liderul USR a trimis o sesizare oficială la Ontario Securities Commission, instituția care supervizează tranzacțiile bursiere din Canada, pentru a investiga o posibilă manipulare a acțiunilor companiei Gold Corporation.

Sursa: Newsinn

Articolul precedentClotilde Armand a pierdut procesul la Curtea de Apel București. Raportul ANI rămâne valabil: Primarul Sectorului 1 s-a aflat în conflict de interese
Articolul următorRețea uriașă de traficanți de migranţi, în vizorul DIICOT

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.