Primarul șpăgar din Baia Mare a fost adus în România, seara trecută, din Germania, și a fost încarcerat la penitenciarul din Arad. Totul după ce judecătorii din Munchen au decis extrădarea fostului edil, la 4 luni după ce a fost arestat acolo. Fostul primar a fost adus în țară pe cale rutieră, sub escortă. 

Cătălin Cherecheș a fost adus în țară din Germania, unde fugise cu câteva ore înainte de sentința definitivă. Fostul primar a fost predat polițiștilor din Vama Nădlac 2 în cătușe de autoritățile maghiare. El a stat, noaptea trecută, la penitenciarul din Arad și va ajunge în Capitală, unde va fi închis pentru început la penitenciarul Rahova, pentru o carantină de 21 de zile. 

Avocatul fostului edil a invocat însă nenumărate motive ca acesta să nu fie adus în România, dar autoritățile germane nu au considerat ca fiind un impediment condițiile din închisorile românești.

În ce condiții de detenție va executa Cătălin Cherecheș pedeapsa de 5 ani

Ministrul Justiției, Alina Gorghiu, a anunțat și condițiile de detenție din penitenciarul în care fostul edil va executa pedeapsa.

„Acesta îşi va executa, la momentul în care va ajunge în România, pedeapsa într-un penitenciar cu regim închis. Pentru a pune în aplicare mandatul european de arestare și pentru a ajunge la acest moment în care fugarul Cherecheș să fie predat autorităților române, Ministerul Justiției prin Administraţia Naţională a Penitenciarelor, a oferit autorităţilor din Germania un set de garanţii cu privire la condiţiile din penitenciare. Acest demers la care noi ne-am angajat vă asigur că va fi executat cu bună credință”, a susținut ministra Justiției, adăugând că în ce privește condițiile de detenție, acestea au fost apreciate pozitiv de instanțele din Germania, hotărând astfel asupra predării fugarului român.

”După perioada de carantină, persoana va fi transferată într-un alt penitenciar în care îşi va executa pedeapsa. La acest moment, penitenciarul în care va executa pedeapsa nu este o informare publică, însă regula vă pot comunica, este aceea că pedeapsa se execută înt-un penetenciar care se află în proximitatea domiciliului persoane condamnate”, a precizat Gorghiu.

Totodată, ministrul Justiției a menționat care vor fi condițiile din penitenciarul Rahova, unde Cherecheș va fi închis în perioada de carantină.

”La Rahova, fugarul Cătălin Cherecheş, conform garanțiilor comunicate de ANP, va fi cazat cu maxim încă două persoane, într-o camera de aproximativ 19 mp, care include şi mobilierul şi patul, fără spaţiul destinat grupului sanitar. Vorbim despre un penitenciar unde foarte recent au fost inaugurate încă 243 de locuri noi de cazare”, a spus Gorghiu, subliniind că nu se va pune problema de condiţii precare de cazare.

Sursa foto articol / Inquam Photos

 

Sursa: Realitatea din Justitie

Articolul precedentDescinderi la Primăria Capitalei: Nicușor Dan, ordin pentru o amendă de 35 de milioane de euro
Articolul următorAna Maria Păcuraru dă tonul în politica internă și internațională, din fruntea Departamentului Externe. Emisiunea „Raport de Zi revine”, din 25 martie, la Realitatea PLUS

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.