A început urmărirea penală în dosarul Romprest, împotriva conducerii companiei. Prejudiciul este unul uriaș, de aproape un miliard de lei. Vizați sunt Bogdan Adimi, Sorin Velicu și Cosmin Fodoroiu, iar acuzațiile se referă la înșelăciune, abuz în serviciu, evaziune fiscală și grup infracțional organizat.
Suspect în dosar, spun surse apropiate anchetei, este și Andrei Dracea, unul dintre principalii acționari, cel care ar fi condus și grupul infracțional organizat. Potrivit surselor Realitatea Plus, directorul firmei, Bogdan Adimi, se pregătește să fugă din țară.
Andrei Darcea, împreună cu avocatul Iancu Toader și prin intermediul directorului Bogdan Adimi, au deturnat sume uriașe, timp de mai mulți ani, potrivit unor surse. Iar procurorii susțin că prejudiciul creat, prin aceste fapte, Sectorului 1 din București este de 944.157.000 lei, conform Realitatea PLUS.
Principalele acuzații ar veni în urma unor modificări în fals a actului adițional privind tarifele Romprest în sectorul 1 al Capitalei. Un act adițional care ar fi fost semnat în 2019 și care s-ar afla deja la dosar cu rolul de a proba faptele. În plus, s-ar fi făcut cheltuieli și încasări nejustificate din fonduri publice fără să aibă bază legală sau contractuală.
Jurnalistul Mihai Belu: Toate manevrele, dosarul cu nu mai putin de 4 capete de acuzare, toate vin pe banii oamenilor
În cadrul unei interventii la Realitatea Plus, jurnalistul Mihai Belu a oferit o perspectivă obiectivă asupra situației:
„Vedem într-un mod neplăcut că celeritatea nu este un punct forte al instantelor din Romania. Sunt foarte multe sentințe, foarte multe procese pe care lumea le așteaptă și durează mult de tot. Eu nu o sa plang dupa Clotilde Armand pentru că datoria ei de primar este să gestioneze fondurile cetatenilor. Aven DIICOT, avem DNA, avem o gramada de instituții de forță care ar trebui sa faca treaba intr-o situatie de genul asta, despre care toata lumea vorbeste. Eu de la autorități aștept sa spuna exact, odata pentru totdeauna, să clarifice situația de fapt. Arbitrul la toata situatia asta este statul
Dincolo de stat, care este in acest moment mediator si care ar trebui sa ia o decizie in acest sens, avem si oameni pagubiti, cei din sectorul 1, pentru ca, pana la urma, toate combinatiile astea, toate manevrele, dosarul cu nu mai putin de 4 capete de acuzare, toate vin pe banii oamenilor. Vorbim de cetateni, oamenii de rand care nu cunosc toate jocurile astea de culise.
Dincolo de orice este vorba de cetateni si pe acestia mai putin ii intereseaza cine se duce la puscarie, ci sa se rezolve odata problema si sa primeasca ceea ce merita si sa fie sunt tratati normal in cel mai bogat sector din Bucuresti.
Dincolo de barajul asta care la noi in justitie dureaza foarte mult, oamenii vor sa se rezolve problemele. Beneficiez si eu de prilejul asta sa imi fac reclama, o sa am la ora 16 o licitație la Aeroportul București care, pana cand sa depuna ofertele s-au modificat de 22 de ori. De 22 de ori a fost nevoie, din incompetenta sau rea vointa, sa se schimbe lucrurile acolo pentru ca nu au fost facute bine”, a spus Mihai Belu.
Magistrații care vor să fie plătiți bine dar au nevoie de ani întregi să rezove procesele
„Referitor la procesul asta, revin la justitie si o sa comentez fata de cei care au sustinut ca magistratii trebuie sa aiba niste salarii foarte mari care sa le ofere niste pensii foarte mari, si in acelasi timp sa faca treaba. Ei bine, trebuie sa vedem ca nu mai dureaza procesele ani de zile, sa vedem ca se dau niste decizii care sa nu fie strigatoare a cer, pentru ca despre asta este vorba in definitiv. Noi tot amanam dintr-o luna intr-o luna, mai cere ceva intr-o procedura, asta pentru că am copiat foarte prost un sistem de justitie care nu se potriveste Romaniei”, a mai spus jurnalistul Mihai Belu.
Avocat: Mafia Gunoaielor, o molima care este abătuta asupra sectorului 1 de foarte multa vreme
La rândul său, avocatul Adrian Ciuculis a comentat subiectul procesului Mafiei Gunoaielor:
„Nu este un simplu dosar si nu este un simplu termen de judecata. Reprezinta de fapt, daca vreti, o molima care este abatuta asupra sectorului 1 de foarte multa vreme. Antevorbitorul meu facea cateva trimiteri catre primarul de acolo, pe care eu sincer sa fiu nu il agreez absolut deloc pentru ca si-a batut joc de tot sectorul. Dar uitandu-ne putin catre interesul pe care il manifesta acum consiliul sectorului 1 si implicit, primaria, in vederea desfiintarii, rezilierii contractului de prestari servicii, sigur ca trebuie sa te raportezi in primul rand la interesul cetateanului de acolo care cu siguranta a platit niste facturi umflate. Ma gandesc ca procurorii au venit cu aceasta informatie, respectiv ca au fost facute adrese catre directorul lor comercial sau cine era, in vederea umflarii costurilor tocmai pentru ca cineva sa-si bage banii aia in buzunar. Nu te gandesti rezonabil ca banii au fost folositi pentru ca sa prospere firma, ci sa prospere cei care conduc firma respectiva si care probabil au avut niste interese foarte bine organizate.
Este foarte bine ca se intampla lucrurile, doar ca mie mi se pare ca tot ce tine de sectorul 1 are o anumita lentoare. Pai ati vazut ce s-a intamplat cu alegerile, nici in ziua de astazi nu s-a transat definitiv dosarul, urmeaza in scurt timp sa avem alegerile de peste 4 ani de zile si dosarul tot nu e inchis. Dosarul acesta despre care vorbiti dumneavoastra, parchetul a fost sesizat in urma cu dooi ani si jumatate daca nu chiar mai bine, de abia acum vedem niste rezultate din zona respective care sunt chemati sa dea cu subsemnatul si sa spuna daca intr-adevar au bagat mana adanc in buzunare le cetatenilor din sectorul 1 care dreptul sa stie ce s-a intamplat acolo, pentru ca, pana una alta, ati inceput dumneavoastra cu jocul de cuvinte, o sa-l continui, miroase foarte urat in sectorul 1”, a spus avocatul Cuculis.
Forma de santaj: Nu platesti factura crescută, nu îți mai iau gunoiul
„Pe partea cealalta, ati vrut asa un soi de pronostic pentru decizia de astazi. Eu nu cred ca dosarul se poate termina astazi. Necesita, daca vreti, un intreg probatoriu, practic se solicita anularea, rezilierea unui contract public, unui contract care teoretic a fost luat la o licitatie publica, acum foarte mult timp. Dosarul penal ar putea sa-i puna capat acestui contract, dar instanta civila s-ar putea sa pronunte si ea, bineinteles, o solutie, in aceasta cauza, dar nu astazi.
Nu ne putem astepta in mod rezonabil ca sa se termine dosarul, acolo sunt de facut niste probatorii, sunt de administrat niste probatorii extinse, complexe, de audiat probabil martori, de facut expertize contabile. Cum a crescut valoarea facturilor respective, si – au respectat oamenii astia contractul sau nu. Pentru ca, ati publicat si dumneavoastra, ati dat imagini saptamani intregi cu setorul 1, daca nu luni de zile, sectorul 1 a fost inabușit si putea ingrozitor cand treceai peste tot in sectorul 1 arata, daca vreti ca la greva gunoierilor din America.
Eu o consider forma de santaj: Nu platesti factura crescuta, nu iti mai iau gunoiul. Nu, nu merg lucrurile așa. Am spus si tunci, acum doi anu jumatate, o spun si acum: in momentul in care prestezi un serviciu public de genul acesta ai doua variante: fie mergi co contractul mai departe si sigur, pui in executare sectorul 1 sau uat-ul respectiv, daca nu, trebuie sa-ti faci treaba, daca nu reziliezi contractul nu poti sa mergi in stadiul asta, sa-l fluturi asa, pe la nasul cetatenilor din sectorul 1 sa scoata si mai multi bani din buzunar in conditiile in care nu ti-ai facut treaba conform contractului tau”, a mai spus avocatul Adrian Cuculis.
Sursa: Newsinn