Poliția Română avertizează cu privire la o formă tot mai des întâlnită de înșelăciune, cunoscută sub denumirea de spoofing, în care atacatorii se folosesc de tehnologia Voice over IP (VoIP) pentru a-și „masca” numărul real de telefon. Prin această metodă, aceștia reușesc să facă ca numărul apelantului să pară legitim sau asociat cu o instituție de încredere, inducând astfel în eroare potențialele victime.

Folosind spoofing-ul, infractorii pot manipula identitatea afișată pe ecranul apelantului și pot crea situații în care victimele sunt determinate să divulge informații personale sau să efectueze transferuri de bani.  Pentru a preveni astfel de incidente, Poliția Română recomandă cetățenilor să fie precauți și să nu ofere informații sensibile în urma unui apel telefonic neașteptat sau de la un număr necunoscut. 

„Tehnologia VoIP sau Voice over Internet Protocol este o metodă prin care pot fi efectuate apeluri telefonice folosind internetul în locul liniilor telefonice tradiționale. VoIP este ca o conversație telefonică, dar, în loc să vorbiți prin cablurile telefonice, vocea este transformată în date digitale care se transmit prin internet”, a precizat, marți, într-un comunicat, Poliția Română.

Cum funcționează noua tehnologie folosită de escroci

– Conversia vocii – când vorbiți într-un apel de tip VoIP, vocea este captată și convertită într-un semnal digital.

– Transmiterea prin internet – acest semnal digital este apoi trimis prin Internet către persoana cu care vorbiți, similar cu modul în care datele sunt trimise când navighezi pe web sau trimiți un e-mail.

– Recepția și conversia înapoi – la celălalt capăt, semnalul digital este convertit înapoi în sunet, astfel încât cealaltă persoană să vă poată auzi.

În esență, VoIP transformă apelurile într-un tip de date, la fel ca orice altceva care se poate trimite sau primi online, ceea ce face posibilă comunicarea oriunde există o conexiune la Internet.

„Prin tehnologia VoIP, ,,mascarea” numărului de telefon este adesea realizată prin utilizarea unui serviciu care permite modificarea informațiilor de identificare a apelantului (CLI). Acest proces este cunoscut și sub numele de <<CLI spoofing>>”, mai arată Poliția Română.

Pașii prin care acționează răufăcătorii

– Selectarea numărului – utilizatorul VoIP poate alege un număr de telefon pe care dorește să-l afișeze ca ID al apelantului.

– Configurarea sistemului – sistemul VoIP este configurat astfel încât, atunci când se efectuează un apel, să afișeze numărul selectat în locul celui real.

– Efectuarea apelului – când utilizatorul inițiază un apel, sistemul transmite rețelei numărul ales ca fiind numărul de origine.

– Recepția apelului – persoana care primește apelul vede numărul selectat pe ecranul său, fără să știe că acesta nu este numărul real de unde se efectuează apelul.

Poliția Română avertizează că practica poate fi exploatată în scopuri frauduloase, de aceea este important să rămâneți vigilenți și să verificați autenticitatea apelurilor suspecte!

Pentru a vă proteja împotriva acestui tip de spoofing, Poliția vă recomandă să fiți prudenți. Dacă primiți un apel neașteptat de la o instituție, este bine să fiți precauți.

Sursa: Newsinn

Articolul precedentPremieră în România: un elev a fost condamnat la detenție într-un centru de reeducare după ce și-a batjocorit colegii de clasă
Articolul următorPremieră în justiție: o primărie este obligată să restituie cetățenilor taxele

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.