Anca Alexandrescu a cerut public Direcției Naționale Anticorupție să se autosesizeze în cazul aeroportului Otopeni. Realizatoarea emisiunii Culisele statului paralel i-a cerut oficial și ministrului Transporturilor – Sorin Grindeanu să intervină în scandalul „afacerilor de pe Otopeni”.

„Cer public DNA să se autosesizese in acest caz. Să îl întrebe și pe dl ministru Sorin Grindeanu (ministrul Transporturilor, n.r.), care are cunostinta în aceste lucruri. Are raportul pe masă. 

Sau dl Grindeanu să pună mâna să îi dea afară, pentru că aceștia au prejudiciat deja statul român și vor să vândă , să prăduiască și ce a mai rămas. (…) Explicație, CNAB nu se ocupă cu curățenia”, a transmis Anca Alexandrescu în emisiunea Culisele statului paralel.

„Insist și fac apel. Domnule Sorin Grindeanu, nu puteti spune ca nu stiti despre ce se intampla acolo. Luați măsuri! Daca nu luati, să se autosesizeze DNA!

Este inadmisibil ca doi angajați ai Companiei aeroporturi sa voteze impotriva intereselor statului. Și șefii de la Compania Aeroporturi București să vrea să facă ceva în detrimentul statului. Sigur, e la ordinea zilei in ultimii 32 de ani. Dar poate fi oprit acest lucru.

Dle Sorin Grindeanu, chemati-l pe dl Mândrescu, că doar este omul dumneavoastră! Și zdruncinati-l bine. Baieti, gata, terminati afacerile! Daca nu, sunteti complice suta la suta (…)

Pe vremea fostului premier Mihai Tudose s-a făcut un raport, si de aceea a plecat dl Mândrescu. Acum acești oameni au revenit. (…)

Este apropiat de Sorin Grindeanu. Tatăl dlui Mândrescu a tăiat și spânzurat când dl Grindeanu era la ANCOM”, a mai spus Anca Alexandrescu.

În februarie 2018, în timpul mandatului lui Dan Șova la Transporturi, Mîndrescu a demisionat forţat de la şefia CNAB după neregulile găsite de Corpul de control al primului ministru: angajări fictive, deplasări de lux, prime ilegale. A demisionat și după ce aeroportul Otopeni a rămas fără contract pentru serviciile de curățenie. Mândrescu a fost, în perioada noiembrie 2015- ianuarie 2017, director cabinet secretar de stat, în ianuarie 2017 a fost numit președinte CA al Aeroportului Otopeni iar din aprilie 2017 până în februarie 2018 Director General al Aeroportului. 

O afacere cu o miză de zeci de milioane de euro, respectiv spaţiile comerciale şi serviciile de pe Aeroportul Otopeni, a devenit o ţintă pentru un grup restrâns de oameni. Directori şi şefi de servicii, cei mai multi dintre ei fiind rude sau prieteni apropiați, încearcă să pună mâna pe sume enorme din bugetul de stat.

La finalul anului trecut, George Dorobanţu a fost numit director general al Companiei Naţionale Aeroporturi Bucureşti. Iar câteva luni mai târziu Augustin Duțulescu a ajuns director financiar în aceeași companie. Cei doi se cunosc din 2017, când Dorobanțu era consultantul unei firme care se ocupa cu restructurarea TAROM, iar Duţulescu era director financiar al TAROM.

„Domnul Dorobanțu, care e acum marele om de afaceri.. .Domnia sa, o să arăt mâine cum câștigă firma sa de conultanță contracte, înființată de curând, unde credeți că a lucrat? La dl Schmidt, prietenul dlui Iohannis. Am facut o gramada de episoade A fost 2 ani manager la cel mai bun prieten al dlui Iohannis. A naibii coincidență”, a mai afirmat Anca Alexandrescu.

CARACATIȚA din jurul directorului aeroportului GROAZEI și rolul ROMPREST – Afacerea din spatele HAOSULUI de pe Otopeni. Cine își bate joc de români

Sursa: Realitatea din Justitie

Articolul precedentȘoferița care a ucis patru muncitori în Iași și a rănit alți trei conducea cu 148 km/oră și era băută
Articolul următorRadiografia cazului Rudel Obreja – Posibile încălcări grave ale dreptului la asistență medicală și tratament

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.