Realitatea Plus a demarat o campanie împotriva consumului de droguri, iar primul reportaj din această serie a fost prezentat în cadrul emisiunii Culisele Statului Paralel. Acesta se dovedește a fi mai mult decât un simplu reportaj: este un manifest emoționant și puternic destinat conștientizării impactului devastator pe care substanțele interzise îl au asupra indivizi­lor și societății. 

Anca Alexandrescu a fost însoțită de ministrul Justiției, Alina Gorghiu, în cadrul unei vizite în penitenciare, acolo unde a desfășurat o serie de interviuri cu persoane condamnate pentru trafic și consum de droguri. Realizatoarea emisiunii Culisele Statului Paralel a avut ocazia să surprindă o realitate dură: viețile acestor deținuți, povestind despre căderea lor în capcana drogurilor, despre durerea și regretele pe care le poartă, oferă o imagine viscerală a ceea ce înseamnă dependența.

 
 

Povestirile emoționante ale deținuților, transmise în cadrul reportajului, servesc drept un semnal de alarmă nu doar pentru cei care se află deja în colivia dependenței, ci și pentru tineri și comunități întregi, subliniind necesitatea educației și conștientizării despre riscurile consumului de substanțe interzise. Lupta cu drogurile devine, astfel, o responsabilitate comună, în care fiecare voce, inclusiv cea a mass-media, joacă un rol esențial în prevenirea unei tragedii sociale.

 

 
 

Anca Alexandrescu a decis să declare război drogurilor, după isteria festivalurilor unde artiștii au promovat consumul de stupefiante.

Realizatoarea emisiunii „Culisele Statului Paralel”, care a și participat la unul dintre evenimente, a povestit că a fost șocată de manipularea făcută de vedete asupra zecilor de mii de copii prezenți la concert. 

„Am decis că este momentul să fac mai mult decât fac aici, și am să îmi dedic o parte din timpul meu liber, ăla puțin cât este, ca să mă implic într-o amplă campanie antidrog. După ce s-a întâmplat la festivalul „Beach, please!” cu Wiz Khalifa, și după acest val de tineri și de personaje „manipulate”, pe bani, desigur, de personajele care au organizat evenimentul, pentru că vreau să vă spun că  nu doar Selly a fost singurul organizator, fiindcă mai sunt și alte persoane care sunt foarte discrete și care nu se afișează, am decis că trebuie să fac acest lucru.”

Articolul precedentTU DECIZI!, CU ANA MARIA PĂCURARU. NICOLAE CIUCĂ ÎI DĂ REPLICA LUI MARCEL CIOLACU: „SĂ NU UMBLE CU PĂCĂLELI”! DEZVĂLUIRI DIN CULISELE NEGOCIERILOR
Articolul următorPRONUNȚAREA ÎN DOSARUL MONICA MACOVEI, AMÂNATĂ

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.