Teama de reacțiile violente ale localnicilor din Cenei i-a determinat pe cei doi minori de 15 ani, acuzați de uciderea lui Mario, să renunțe la contestația depusă inițial și să accepte arestul preventiv. Deși condițiile din arest le afectează starea de sănătate, adolescenții consideră că este mai sigur pentru ei să rămână în spatele gratiilor decât să fie aduși înapoi în comunitate.
În localitate, tensiunea este extrem de ridicată. Oamenii sunt revoltați, iar furia riscă să se îndrepte nu doar asupra suspecților, ci și asupra familiilor acestora, familiile fiind nevoite să se ascundă.
Adolescenții care l-au ucis pe Mario au cerut să rămână în arest de frica localnicilor
Unul dintre minorii de 15 ani a participat deja la expertiza informatică a telefonului mobil, în timp ce anchetatorii caută probe care să clarifice exact cum s-a desfășurat crima și ce rol a avut fiecare dintre cei implicați. Avocatul familiei victimei, Adrian Cuculis, a anunțat că urmează noi demersuri procedurale, care ar putea viza inclusiv părinții copiilor implicați.
„Din punctul nostru de vedere, urmează să fie făcute acte procedurale, care s-ar putea să implice și plângeri penale chiar cu privire la părinții celor care se fac vinovați de moartea acestui copil”, a explicat avocatul, în cadrul unei emisiuni TV.
Minorul de 13 ani ar putea fi scos din țară
În cazul minorului de 13 ani implicat în crimă, părinții acestuia îl pot muta în afara localității sau chiar în altă țară, fără a avea nevoie de o autorizație specială. Autoritățile pot interveni ulterior, dacă situația o va impune. Crima care a cutremurat județul Timiș a avut loc pe 19 ianuarie. Mario, în vârstă de 15 ani, a fost chemat de un copil de 13 ani sub pretextul prezentării unui ATV. Ajuns la locuința acestuia, adolescentul a fost lovit în cap cu o toporișcă, iar un alt băiat de 15 ani l-a înjunghiat cu un cuțit.
După atac, cei implicați au încercat să incendieze trupul și să-l îngroape în curtea casei. Dispariția lui Mario a fost raportată de părinți a doua zi, iar trupul a fost găsit după aproximativ 24 de ore. Suspecții au recunoscut faptele, iar anchetatorii au stabilit că omorul a fost premeditat, planul fiind pus la punct cu o lună înainte.
Sursa: Realitatea din Justitie



























