Călin Georgescu a ajuns, cu puțin timp în urmă, la sediul IPJ Ilfov. Fostul candidat la alegerile prezidențiale s-a abținut de la declarații publice. 

UPDATE: În urmă cu puțin timp, Călin Georgescu a fost a ajuns la sediul IPJ, anunță jurnalista Anca Alexandrescu, realizatoarea emisiunii Culisele Statului Paralel. Candidatul interzis de sistem s-a dus la Poliție însoțit de avocat.

„Controlul judiciar asta presupune, să te prezinți la Poliție și în fața organelor ori de câte ori ești chemat. Sper să nu avem vreo surpriză să se întâmple altceva. Este absolut halucinant, după ce Călin Georgescu a mers la Broșteni, iată ce se întâmplă: este hăituit peste tot, i se schimbă încadrarea juridică, acum este chemat la IPJ”, a declarat Anca Alexandrescu, într-o intervenție la Realitatea PLUS. 

Potrivit unor surse citate de Realitatea PLUS, Georgescu este chemat la sediul IPJ pentru a-i fi modificat controlul judiciar, mai exact ziua în care trebuie să se prezinte la Poliție. În loc de miercuri, de acum va fi chemat luni. 

Parchetul General a schimbat încadrarea pentru una din faptele de care este acuzat Călin Georgescu

Reamintim că fostul candidat la alegerile prezidențiale Călin Georgescu a fost chemat la Parchetul General, în această dimineață, pentru a fi informat de procurori că i-a fost schimbată încadrarea juridică pentru una din faptele de care este inculpat alături de gruparea lui Horațiu Potra.

 

ȘTIREA INIȚIALĂ: Călin Georgescu a fost chemat, cu puțin timp în urmă, la sediul IPJ.

În urmă cu puțin timp, Călin Georgescu a fost chemat la sediul IPJ, anunță jurnalista Anca Alexandrescu, realizatoarea emisiunii Culisele Statului Paralel. Candidatul interzis de sistem s-a dus la Poliție însoțit de avocat.

„Controlul judiciar asta presupune, să te prezinți la Poliție și în fața organelor ori de câte ori ești chemat. Sper să nu avem vreo surpriză să se întâmple altceva. Este absolut halucinant, după ce Călin Georgescu a mers la Broșteni, iată ce se întâmplă: este hăituit peste tot, i se schimbă încadrarea juridică, acum este chemat la IPJ”, a declarat Anca Alexandrescu, într-o intervenție la Realitatea PLUS.

Articolul precedentSORIN ROȘCA STĂNESCU, ÎN VIZITĂ LA MIRACULOASA BUCĂTĂRIE DE LA EFORIE NORD – VIDEO
Articolul următorCRISTIAN RIZEA, FAȚĂ ÎN FAȚĂ CU ANCA ALEXANDRESCU! DEZVĂLUIRI INCENDIARE DESPRE BINOMUL COLDEA-GHIȚĂ, DE LA ORA 21:00, LA ”CULISELE STATULUI PARALEL”

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.