Tribunalul Vaslui a admis cererea fostului ministru al Sănătății, Nelu Tătaru, privind suplimentarea probatoriului în dosarul în care este judecat pentru luare de mită, decizia fiind definitivă. Astfel, DNA – Serviciul Teritorial Iași este obligat să pună la dispoziția instanței toate înregistrările audio-video realizate în cauză.
Solicitarea a fost formulată de avocata Sandra Grădinaru, care a susținut că o parte dintre înregistrările puse la dispoziție până acum de procurori ar fi fost trunchiate. Instanța a dispus ca la dosar să fie depuse toate înregistrările ambientale realizate în biroul lui Nelu Tătaru, în baza mandatelor de supraveghere emise în perioada martie–iulie 2024, precum și înregistrările realizate de investigatorii cu identitate protejată și înregistrările audierilor martorilor, suspecților și inculpaților.
Pe 17 septembrie este programată o decizie privind eventuala strămutare a cauzei de la Tribunalul Vaslui la o altă instanță, cel mai probabil în Iași.
Nelu Tătaru a fost trimis în judecată de DNA pentru luare de mită, fiind acuzat că, în perioada aprilie–iulie 2024, în calitate de medic la Spitalul Municipal „Dimitrie Castroian” din Huși, ar fi primit bani și bunuri alimentare de la 45 de pacienți sau aparținători, pentru diverse servicii medicale. Sumele ar fi variat între 100 și 500 de lei.
Sursa: Realitatea din Justitie



























