Amplă operațiune de combatere a infracțiunilor de mediu, marți dimineață, în localitatea Bălteni, județul Dâmbovița, la care participă Garda Națională de Mediu, împreună cu structuri ale Ministerului Afacerilor Interne – Poliția Română și Jandarmeria Română.
În urma descinderilor, au fost puse în executare 20 de mandate de percheziție si 10 controale la agenti economici, vizând „infracțiuni grave de mediu desfășurate în mod constant și organizat”, precum:
– arderea și îngroparea ilegală a deșeurilor rezultate din dezmembrări auto
– colectarea și valorificarea fără autorizație a deșeurilor feroase și neferoase
– dezmembrarea neautorizată a vehiculelor scoase din uz


Pentru desfășurarea acestei acțiuni, au fost mobilizați peste 60 de comisari ai Gărzii Naționale de Mediu, alături de 192 de polițiști, dintre care 4 grupe aparținând Serviciului pentru Acțiuni Speciale Dâmbovița, 200 de jandarmi, dintre care 120 aparținând Brigăzii Speciale de Intervenție a Jandarmeriei București, 40 din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile Ploiești și 40 din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Dâmbovița.
„Această acțiune continuă lupta împotriva comerțului ilegal cu deșeuri, dar mai ales împotriva arderilor ilegale de deșeuri. Aceste acțiuni au scopul de a descuraja aceste activități și de a destructura grupurile care le desfășoară. Dar foarte important este sa atragem atenția asupra nevoii de a modifica și îmbunătăți cadrul legal actual, astfel încât mecanismele care stau la baza unor astfel de „afaceri” , să nu mai poată fi pus în mișcare. Facem mentiunea ca in urma dosarelor penale intocmite in trecut 5 persoane au fost deja trimise in judecata!”, a transmis Garda de Mediu, într-un mesaj postaat, marți deimineață, pe Facebook
Sursa: Realitatea de Dambovita



























