Statul Paralel se zguduie din temelii, iar generalii caută orice cale pentru a scăpa de problemele penale. Generalul negru s-a plâns în instanță că este o victimă și a pierdut contracte importante. Mai mult, procurorii investighează acum o nouă firmă pe care Coldea o deține, iar în acest caz sunt dispuse audieri.

Statul Paralel caută soluții pentru a scăpa de dosarul penal aflat pe rol în aceste momente, și chiar de pușcărie. 

În tot acest timp, ies la iveală detalii foarte importante legate de apărarea generalilor în fața instanței de la Curtea de Apel București.

 
 

Florian Coldea însuși a declarat în fața judecătorilor că este o victimă, că i se încalcă dreptul la viață și că nu poate munci întrucât nu poate părăsi teritoriul românesc. Mai mult decât atât, acesta spune că a pierdut contracte sensibile cu alte guverne și a vorbit, în context, despre rezilierea contractului cu oficialitățile din Albania, asta deoarece fostul director adjunct al SRI era angajat drept consilier pe probleme de securitate externă, fiind remunerat cu suma de 7000 de euro pe lună.

Oamenii controversați din jurul lui Edi Rama. Consilierul premierului albanez, acuzat că a răpit și torturat un politician

Dumitru Dumbravă a declarat, la rândul său, că partenerii lui de afacei își pun întrebări dacă să continue parteneriatul cu firmele acestuia. 

 
 

Amănunte foarte interesante ies în continuare la iveală întrucât – se pare că și luni, dar și în perioada imediat următoare – procurorii vor chema la audieri persoane importante. „Generaul negru”, așa cum este supranumit Coldea, se pare că mai avea o afacere: o firmă prin care intercepta persoane influente și oameni de afaceri. Ulterior, folosea înregistrările obținute ca monedă de șantaj și încheia contracte pe sume fabuloase cu aceștia pentru a nu da procurorilor sau în spațiul public toate înregistrările compromițătoare.

Imagini în exclusivitate de la afacerile imobiliare ale Statului Paralel, transmise de Realitatea Plus

Din această afacere ar fi făcut parte și generalul Dumitru Cocoru. Luni, la sediul anticorupție au fost chemați la audieri mai mulți avocați ai unor firme prestigioase. În plus de asta, în perioada următoare este de așteptat ca noi persoane să fie chemate la audieri. Nu este exclus ca inclusiv Dumitru Cocoru să ajungă la sediul DNA. 

Pe de altă parte, în următoarele zile se termină și măsura preventivă a controlului judiciar pentru generalii Coldea și Dumbravă. 

 

Articolul precedentLECȚIA DE DREPT. PROCESUL ÎN CAMERA PRELIMINARĂ, ROL CHEIE ÎN PROCESUL PENAL
Articolul următorLECȚIA DE DREPT: TOTUL DESPRE EXTRĂDARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.