Internaționalul Florinel Coman a fost condamnat definitiv pentru conducerea unui autoturism cu un permis fals. Coman a fost oprit de polițiști pe Autostrada A2, după ce depășit viteza legală și s-a legitimit cu un permis „internațional” pe care a recunoscut, ulterior, că l-a cumpărat din Ucraina.

Coman a recunoscut că permisul era fals și că l-a achiziționat online pentru 1.500 de euro. În urma acordului de recunoaștere, instanța l-a condamnat la 11 luni de închisoare cu suspendare pentru trei infracțiuni: conducere fără permis, uz de fals și complicitate la fals în înscrisuri oficiale, potrivit Gândul.

În urma condamnării definitive, fotbalistul a fost obligat să presteze 30 de zile de muncă în folosul comunității la Direcția Educație Cultural – Sportivă și Îngrijiri Comunitare din Voluntari. De asemenea, trebuie să se prezinte periodic la Serviciul de Probațiune Ilfov, să anunțe orice schimbare de domiciliu sau deplasare care depășește 5 zile și să urmeze un program de reintegrare socială. Fotbalistul a fost obligat să achite și cheltuieli judiciare în valoare de 1.000 de lei.

 
 

 

Sursa: Realitatea din Justitie

Articolul precedentLECȚIA DE DREPT. PROBLEMELE DIN LEGEA PENSIILOR, EXPLICATE DE UN AVOCAT
Articolul următorTRIBUNALUL CONSTANȚA JUDECĂ CONTESTAȚIA PRIVIND ARESTUL PREVENTIV AL LUI VLAD PASCU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.