Adolescentul de 17 ani care a provocat un accident tragic în parcarea unui parc din București a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, iar prietenul său, care l-a lăsat să conducă, a fost și el reținut de autorități.

Minorul a fost arestat preventiv pentru următoarele 30 de zile, iar persoana care i-a încredințat autoturismul, un tânăr în vârstă de 19 ani, va fi cercetat în stare de libertate pentru următoarele 60 de zile, fiind plasat sub control judiciar de către magistrați. Decizia nu este însă una definitivă.

Băiatul de 17 ani s-a urcat la volan, iar după ce a avut loc tragedia, atât el, cât și pasagerul din dreapta lui, cel care îi încredințase mașina, au fugit. Au fost identificați ulterior pe baza imaginilor surprinse de camerele de supraveghere din zonă. Aceștia au fost audiați ore bune de către anchetatori.

Tatăl adolescentului de 17 ani a transmis un mesaj public de regret, exprimându-și profunda tristețe pentru evenimentul nefericit.

„Îmi pare mie rău, îmi pare mie rău pentru treaba asta, să știți. Este un copil… Ne pare rău, nu am vrut să se întâmple treaba asta. 

Dumneavoastră aveți copii? Dacă copilul dumneavoastră face ceva ce nu doriți vă pare bine, ca să îmi pară și mie bine? Îmi pare rău pentru telespectatori, sa știți că suntem oameni din cartier, nu am vrut să se întâmple treaba aceasta. Nu știu dacă vouă vă pare bine sau dacă aveți copii”, a spus tatăl băiatului de 17 ani.

Incidentul a avut loc duminică în Parcul Pantelimon din București, când adolescentul a condus cu viteză și imprudență, lovind doi frați, de 7 și 9 ani, pe trecerea de pietoni. Impactul a fost fatal pentru băiețelul de 9 ani, iar sora lui se află în stare gravă la Spitalul Grigore Alexandrescu din Capitală, însă starea ei este gravă și se află la Terapie Intensivă. Medicii i-au replantat piciorul stâng, în urma unei operații care a durat nouă ore.

Sursa: Realitatea din Justitie

Articolul precedentPOLIȚIA CAPITALEI DESCHIDE ANCHETA ÎN CAZUL ACUZAȚIILOR DE AGRESIUNE SEXUALĂ ÎMPOTRIVA SOCIOLOGULUI ALFRED BULAI
Articolul următorPERCHEZIȚII ÎN DOSARUL LUI IULIAN DUMITRESCU, PREȘEDINTELE CJ PRAHOVA PENTRU NOI FAPTE DE CORUPȚIE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.