Sfidare totală din partea tatălui drogatului criminal de la 2 Mai. Prezent la Tribunal, alături de Miruna Pascu, într-un nou termen în dosarul drogurilor, Mihail Pascu a jucat cartea victimei și a spus că nu mai poate zâmbi pentru că totul se întoarce împotriva lui. În tot acest timp, Miruna Pascu a stat ascunsă mai bine de 50 de minute în toaletă pentru a scăpa de întrebările jurnaliștilor.
„Nu o să scot nici măcar un cuvânt. Nu vreau să mai zâmbesc, că în urma zâmbetelor mele au ieșit așa. Faptul că ți-am dat un interviu a dus la un dezastru și pentru copilul meu și pentru tine și pentru mine. Eu nu aș vrea să mai comentez, că de fiecare dată când am comentat au ieșit alte discuții”, a spus Mihail Pascu.
Întrebat dacă e „un tată problemă pentru fiul său”, Pascu a răspuns: „Nu am fost niciodată și sunt alături, este copilul meu. Nu vreau să mai spun nimic pentru că se scoate din context”.
Dosarul 2 mai. Vlad Pascu, sancționat de Penitenciarul Poarta Albă: i s-a interzis să primească vizite
Încarcerat la penitenciarul Poarta Albă, Vlad Matei Pascu, tânărul care s-a urcat drogat la volan și a provocat tragedia rutieră din 2 Mai în zorii zilei de 1 august 2023, are viață grea în pușcărie: comisia de disciplină a Penitenciarului Poarta Albă a decis să îi interzică vizitele pentru o perioadă de trei luni. Practic, singurele persoane care mai au acces la acesta sunt avocații, nu și părinții.
Măsura a fost luată după ce, în luna aprilie 2024, tatăl lui Vlad, Mihai Pascu, a profitat de dreptul pe care îl are de a purta conversații telefonice cu fiul său, pentru a-i intermedia acestuia un interviu cu protestatarul Marian Ceaușescu.
Sursa: Newsinn