Poliţiştii Direcției Generale de Poliţie a Municipiului București – Secția 2 Poliție au pus, joi, în aplicare trei mandate de percheziție domiciliară în Capitală, într-un dosar penal în care sunt efectuate cercetări privind săvârșirea a trei infracțiuni de înșelăciune, anunță Poliția Capitalei. Prejudiciul estimat este de aproximativ 18.000 de euro. Potrivit surselor Realitatea PLUS, ar fi vorba despre cântărețul Florin Salam. Acesta a fost, de altfel, reținut pentru 24 de ore. Nu este prima dată însă când manelistul este cercetat într-un astfel de caz. 

UPDATE 9:20 – Bărbatul în cauză a fost reținut pentru 24 de ore, urmând a fi prezentat magistraților cu propunere legală.

ȘTIREA INIȚIALĂ

„În fapt, la nivelul Secției 2 Poliție au fost înregistrate plângerile a trei persoane care sesizau faptul că ar fi plătit anumite sume unui bărbat, pentru prestarea unor servicii muzicale, însă acesta nu și-ar fi onorat înțelegerile și nici n-ar fi restituit banii primiți. Sesizările au fost depuse în zilele de  12 aprilie 2023, 16 ianuarie 2024 și  21 februarie 2024”, au transmis, joi, polițiștii bucureștieni într-un comunicat.

Dosar penal pe numele lui Florin Salam, după ce ar fi agresat o tânără de 23 de ani într-o cameră de hotel din Capitală

Astfel, în urma cercetărilor și investigațiilor desfășurate, în sarcina bărbatului bănuit de comiterea faptelor s-a stabilit următoarea activitate infracțională:

–    în cursul zilei de 21 iulie 2020,  în timp ce se afla în incinta unui restaurant din Sectorul 1, în urma unei înțelegeri verbale cu o persoană, aceasta i-ar fi plătit bărbatului, cu titlu de avans, 3.000 de euro pentru prestarea unui program muzical, în vara anului 2021, la o  petrecere. Ulterior, bănuitul nu și-a respectat promisiunea și nu i-ar fi returnat persoanei vătămate suma încasată.

–    la data de 28 ianuarie 2023,  o altă persoană ar fi mers la locuința bărbatului, iar în urma unei înțelegeri verbale, i-ar fi plătit acestuia cu titlu de avans, 10.000  de euro pentru a presta servicii muzicale în data de 13 august 2023, însă în seara respectivă, bărbatul nu s-ar fi prezentat și nici nu a returnat banii persoanei vătămate.

–    la data de 14 mai 2023,  una dintre persoanele vătămate ar fi mers la locuința bănuitului,  iar în urma unei înțelegeri verbale, i-ar fi plătit acestuia cu titlu de avans 25.500 de  lei,  pentru a presta servicii muzicale, în data de 29 septembrie 2023, însă bărbatul nu s-ar fi prezentat și, ulterior, nici nu ar fi restituit banii primiți.

Din cercetări, s-a stabilit că bănuitul ar fi săvârșit faptele în complicitate cu alți doi bărbați.

În vederea administrării materialului probator, în această dimineață, vor fi puse în executare trei mandate de percheziție domiciliară, urmând ca persoanele vizate să fie conduse la audieri, în vederea dispunerii măsurilor legale ce se impun.

Cercetările sunt continuate de către Secția 2 Poliție,  sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1, sub aspectul săvârșirii a trei infracțiuni  de înșelăciune.

Facem precizarea că efectuarea percheziţiei domiciliare este o etapă în cadrul procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, ce are drept scop administrarea probatoriului necesar soluţionării cauzei, care nu poate, în nicio situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.

Sursa: Newsinn

Articolul precedentVlad Pascu a recunoscut acuzațiile! Judecătoarea a fost de acord cu procedura simplificată
Articolul următorDan Voiculescu i-a chemat la ordin pe Ciolacu și Ciucă, susține Cozmin Gușă. Piedone, în schimb, joacă individual

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.