Este anchetă de amploare la judecătoria din Cornetu, după ce zilele trecute un incendiu devastator a mistuit instituția. Anchetatorii nu au descoperit încă modul în care a ajuns să ardă clădirea, însă nu exclud ipoteza unei mâini criminale, mai ales că multe dosare importante s-au făcut scrum. 

Sute de dosare au ars in urma incendiului care a cuprins institutia, luni dimineata. Camera unde se afla arhiva a fost cuprinsa de flacari. In prezent, sunt luate in calcul mai multe variante. Vorbim, astfel, despre un scurt circuit, dar nu este exclusa nici o mana criminala. 

Expertii vor stabili daca focul a fost pus intentionat, un dosar fiind deschis. Se fac cercetari in remn, ceea ce inseamna ca sunt cercetate faptele, nu persoane. De altfel, pana in prezent nu exista un suspect in acest caz. 

Au ars mai multe dosare aflate in camera de arhiva. E vorba de dosare solutionate. 

Un dosar penal este in lucru la IPJ Ilfov pentru distrugere din culpa

Citește și Focul de la Judecătoria Cornetu, jud. Ilfov, s-a reaprins, după ce pompierii au anunțat lichidarea flăcărilor violente. Autospecialele, întoarse din drum – FOTO

Articolul precedentCarmen Dan, chemată la poliție să dea declarații într-un dosar privind acordarea ilegală a unor permise de conducere
Articolul următorPatru firme din București, răscolite de procurori într-un dosar de evaziune fiscală

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.