Proiect: Pedepse mai mari pentru faptele de corupție comise în timpul stării de urgență

justitie balanta
Un deputat USR de Bihor a depus un proiect de lege care propune creșterea pedepselor pentru faptele de corupție comise pe perioada unei stării de urgență.
Proiectul prevede majorarea pedepsei cu o pătrime pentru următoarele fapte: luare de mită, darea de mită, traficul de influență, cumpărarea de influență, delapidarea, abuzul în serviciu, neglijență în serviciu, uzurparea funcției, folosirea funcției pentru favorizarea unor persoane, deturnarea de fonduri și pentru infracțiunile săvârșite cu intenție prevăzute de legea 78/2000.
„Climatul de incertitudine și dezordinea specific acestor perioade fac ca vigilența cetățenilor să scadă și să crească riscul ca unii actori cu funcții de putere în stat să folosească, în interes propriu, acest context excepțional. Garanțiile împotriva abuzurilor trebuie întărite, pentru a nu se ajunge în situația ca unele persoane care săvârșesc fapte penale de corupției sau de serviciu să beneficieze de pedepse calibrate pentru timpuri normale deși faptele lor au fost facilitate tocmai din cauza evenimentelor cu potențial dramatic care au impus declararea stării de asediu sau a stării de urgență”, a declarat deputatul USR Silviu Dehelean, inițiatorul proiectului.
Deputatul cere adoptarea de urgență a acestui proiect de lege în comisiile de specialitate și în plenul celor două camere ale Parlamentului.
Citește și:
- 10:22 - Victor Alistar, purtător de cuvânt al ÎCCJ: Guvernul nu a prevăzut în buget sumele obligatorii stabilite prin hotărâri judecătorești pentru sistemul de justiție
- 17:16 - România pierde procesul cu Pfizer și trebuie să plătească 600 milioane de euro
- 08:50 - Înalta Curte de Casație și Justiție, mesaj tranșant pentru Bolojan: Statul de drept nu e negociabil, hotărârile nu sunt facultative
- 12:40 - Ministrul Justiției, despre numirile șefilor parchetelor: „Nicușor Dan numește în funcție. Dacă nu există un aviz CSM, propunerile se înaintează președintelui”
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea din Justitie și pe Google News










