Sorina Pintea, nu va mai fi cercetată sub control judiciar

Sorina Pintea, nu va mai fi cercetată sub control judiciar
Fostul ministru al Sănătății, nu va mai fi cercetată sub control judiciar
Sorina Pintea, fost ministru al Sănătății, nu va mai fi cercetată sub control judiciar, după ce magistrații de la Tribunalul București au decis ridicarea măsurii preventive. Decizia instanței nu este însă definitivă.
Sorina Pintea a fost arestată preventiv pe 29 februarie, într-un dosar în care este acuzată de luare de mită, și eliberată pe 6 martie. Acuzația vizează perioada când conducea Spitalul Județean din Baia Mare.
Potrivit procurorilor DNA, în perioada noiembrie 2019 - 28 februarie 2020, fostul ministru al Sănătății ar fi pretins și primit, printr-un intermediar, de la reprezentanții unei societăți comerciale, în două tranșe, 10.000 de euro (la 20 decembrie 2019) și 120.000 de lei (la 28 februarie 2020), care nu i s-ar fi cuvenit, reprezentând un procent de 7% din valoarea unui contract de achiziție publică ce avea ca obiect ,,proiectarea și execuția lucrărilor de amenajare bloc operator-sala de chirurgie cardiovasculară și toracică și spații adiacente din Spitalul Judetean de Urgență Dr. Constantin Opriș Baia Mare”, încheiat în anul 2019 de unitatea spitalicească cu societatea comercială.
Detalii despre ancheta care o vizează pe Sorina Pintea puteți afla aici
Citește și:
- 10:10 - Călin Georgescu ajunge vineri la Tribunalul București pentru contestația privind prelungirea controlului judiciar. Ziua și procesul, manevrele disperate ale Sistemului
- 17:16 - România pierde procesul cu Pfizer și trebuie să plătească 600 milioane de euro
- 10:31 - Crima din Mureș: Emil Gânj, căutat în hoteluri și spitale din toată țara. Noi piste în anchetă
- 12:10 - Florian Coldea, din nou în fața judecătorilor. Curtea de Apel București decide astăzi dacă validează ancheta DNA
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea din Justitie și pe Google News











