Dan Voinea, declarații explozive la 33 de ani de la execuția lui Ceaușescu. Ce părți din dosarul Revoluției rămân sub cheie

Procurorul militar care a instrumentat inițial dosarul Revoluției din 1989, a făcut declarații explozive la 33 de ani de la execuția lui Nicolae Ceaușescu
Fostul general Dan Voinea, procurorul militar care a instrumentat inițial dosarul Revoluției din 1989, a făcut declarații explozive la 33 de ani de la execuția lui Nicolae Ceaușescu. Aceasta a afirmat, în exclusivitate la Realitatea PLUS, că ”povestea cu teroriștii a fost inventată ca să li se dea arme civililor”.
„A fost concepută atunci o diversiune legată de existența unor teroriști, o invenție a Serviciilor, care nu urmărea altceva decât să atragă mulțimea de manifestanți alături de forțele de represiune, ca împreună să lupte împotriva teroriștilor, pentru că manifestanții erau cei care luptau la momentul respectiv împotriva regimului comunist sau împotriva tuturor structurilor și nu putea să se facă pace între ei.
Chestiunea asta cu teroriștii i-a apropiat, au dat arme și muncitorilor din uzine, din instituții, ca să se apere. Cei care au ucis sunt aceeași care au condus represiunea și înainte de 22. Nu aveai cum altfel să stopezi aceste crime nejustificate, pentru că s-a făcut o anchetă destul de amplă în toată țara, nu s-a găsit niciun terorist, a fost demascată minciuna asta care a circulat atunci prin intermediul televiziunii. Inclusiv Ion Iliescu a ieșit la televizor și a spus că există teroriști care trag din toate pozițiile și să lăsăm armata. De fapt, el voia ca structurile de forță ale fostului stat comunist să rămână în continuare la putere și au rămas la putere.
Cam toată țara, mai puțin cei care erau alături de Ceaușescu, s-a bucurat că au scăpat de dictatorul Ceaușescu. A fost o eliberare de sub acea putere pe care o avea. Sentința a fost dată ca urmare a faptului că cei doi avocați pe care i-au avut nu au vrut să declare recurs. Dacă declarau recurs, obligatoriu se dădea un termen și poate nu se ajungea aici”, a precizat Dan Voinea, în exclusivitate la Realitatea PLUS.
Citește și:
- 10:11 - Florian Coldea, noi manevre disperate pentru a scăpa de dosarul privind constituirea unui grup infracțional organizat
- 06:05 - Decizia crucială și definitivă a judecătorilor în dosarul lui Călin Georgescu
- 12:48 - Klaus Iohannis scapă de sechestru pe bunuri
- 08:34 - Ministrul Justiției răspunde acuzațiilor de plagiat
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea din Justitie și pe Google News










