Actualitate· 2 min citire

Polițist din Timișoara, trimis în judecată: a dat ponturi hoților care au furat un milion de euro

Poliție

Poliție

Scris de Ionuț Nichita Publicat: 27 oct. 2026, 17:48

Un polițist din Timișoara a fost trimis în judecată pentru că ar fi furnizat informații confidențiale unei persoane implicate în furturi din locuințe, prejudiciu estimat la un milion de euro.

Agentul de poliție de la Secția 5 din Timișoara a fost trimis în judecată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Timișoara pentru folosirea unor informații nedestinate publicității. Cercetările au stabilit că polițistul a transmis detaliile unei persoane cunoscute pentru furturi din case, facilitând astfel sustragerea bunurilor.

Informații obținute în timpul serviciului

Potrivit anchetatorilor, incidentul a pornit de la o intervenție efectuată în perioada 4 februarie – 10 aprilie. Polițistul a fost chemat, alături de un coleg, pentru a ajuta o persoană să deschidă un seif. În timpul misiunii, agentul a aflat pe unde se putea intra în locuință și unde erau stocați banii.

Procurorii susțin că aceste date au fost ulterior transmise către hoți, care le-au folosit pentru a accesa casele și a sustrage bunuri din seifuri. Polițistul este cercetat în stare de arest la domiciliu.

Prejudiciu de un milion de euro

Dosarul face parte dintr-o anchetă mai amplă privind spargerile comise în Timișoara și Dumbrăvița. În august 2026, polițiștii au efectuat percheziții la 16 adrese, inclusiv la locuința agentului trimis acum în judecată.

Suspecții au intrat în casele unor medici, politicieni, oameni de afaceri și profesori, furând bani, ceasuri și bijuterii. Prejudiciul estimat de anchetatori se ridică la aproximativ un milion de euro, potrivit News.ro.

Printre persoanele păgubite s-a numărat Marilen Pirtea, rectorul Universității de Vest din Timișoara și deputat PNL. Unul dintre suspecții din dosarul furturilor din locuințe este arestat și în cazul jafului de la Poșta din Timișoara, de unde au fost furați 10 milioane de lei destinați plății pensiilor.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea din Justitie și pe Google News

Mai multe știri din Actualitate