Daniel Udrescu: Prescriptia și erorile statului

Mesajul transmis cetățeanului devine simplu „Da, poate am greșit, dar ai aflat prea târziu.” O asemenea abordare ridică însă o problemă serioasă de echitate și de funcționare a statului de drept. Prescripția este necesară în orice sistem juridic deoarece oferă stabilitate raporturilor juridice și împiedică perpetuarea la nesfârșit a unor litigii. Totuși, rolul ei nu este acela de a transforma eroarea administrativă într-o situație definitivă.

Există numeroase exemple în practică. În domeniul drepturilor salariale ale militarilor și polițiștilor, instanțele au constatat că anumite sporuri au fost calculate greșit. În materie fiscală, contribuabilii au descoperit executări silite și accesorii bazate pe evidențe eronate. În domeniul pensiilor, multe decizii au fost întemeiate pe date salariale greșite transmise chiar de instituțiile angajatoare.

În toate aceste situații apare aceeași întrebare este corect ca statul să beneficieze de propria greșeală doar pentru că eroarea sa a rămas nedescoperită o anumită perioadă de timp?

Răspunsul ar trebui să fie negativ. Instituția publică exercită autoritate publică, administrează baze de date oficiale, emite acte și produce efecte directe asupra cetățeanului. Tocmai de aceea, standardul său de legalitate trebuie să fie mai ridicat decât cel aplicabil unui particular.

Problema devine și mai gravă atunci când persoana afectată nu avea posibilitatea reală de a descoperi eroarea. În multe cazuri, beneficiarul vede doar suma finală înscrisă pe fluturașul de salariu, pe fișa de pensie sau în evidența fiscală. Nu are acces la algoritmii interni de calcul sau la interpretările administrative utilizate de instituții. A susține că cetățeanul trebuia să cunoască eroarea încă de la prima plată înseamnă transferarea responsabilității statului asupra persoanei prejudiciate.

Instanțele trebuie să analizeze cu prudență invocarea prescripției în asemenea cauze. Există o diferență esențială între momentul la care dreptul era datorat și momentul la care persoana putea cunoaște efectiv existența erorii. Dacă instituția publică a deținut toate datele și întreaga competență tehnică de calcul, nu este echitabil ca tot cetățeanul să suporte consecințele definitive ale greșelii administrative.

Un stat corect își recunoaște recunoaște greșelile și le repară.