Descinderi în Capitală și Ilfov într-un dosar cu măști neconforme

Polițiștii din Capitală au efectuat, astăzi, șase percheziții domiciliare în București și județul Ilfov
Polițiștii din Capitală au efectuat, astăzi, șase percheziții domiciliare în București și județul Ilfov, într-un dosar care vizează tranzacționarea de echipamente medicale, în special măști de protecție, pentru care s-ar fi folosit certificate de conformitate nereale.
Potrivit Poliției Capitalei, perchezițiile sunt făcute într-un dosar privind săvârşirea infracțiunilor de înșelăciune, fals în înscrisuri sub semnătură privată și uz de fals, în domeniul comerțului cu echipamente medicale și echipamente individuale de protecție.
Conform polițiștilor, din datele și probele administrate a rezultat presupunerea rezonabilă că mai multe persoane, în perioada mai – noiembrie 2020, ar fi tranzacționat echipamente de protecție individuală – preponderent măști de protecție, fără certificarea prevăzută de lege, fiind utilizate certificate de conformitate nereale.
Persoanele vizate au fost conduse pentru audieri la sediul Poliției Capitalei, au transmis polițiștii.
Activitatea a beneficiat de sprijinul Inspectoratelor de Poliție ale județelor Arad și Bihor.
Sursa: Realitatea de Ilfov
Citește și:
- 07:47 - Președintele CSM, acuzații dure despre implicarea directă a lui Nicușor Dan în sistemul judiciar
- 10:43 - CCR a declarat constituțională reforma pensiilor speciale, după 5 amânări. Legea merge spre promulgare
- 08:05 - Curtea Constituţională reia dezbaterile asupra proiectului de lege privind reforma pensiilor magistraţilor
- 08:31 - 19 candidaţi înscrişi pentru şefia marilor parchete
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea din Justitie și pe Google News









