TÂNĂRUL DE 18 ANI CARE A ÎNJUNGHIAT MORTAL UN ELEV ÎNTR-O PENSIUNE DIN SUCEAVA, ARESTAT SUB ACUZAȚIA DE OMOR

Tânărul de 18 ani care a înjunghiat mortal un adolescent de aceeași vârstă cu el, la un majorat organizat într-o pensiune din judeţul Suceava a fost arestat preventiv
Tânărul de 18 ani care a înjunghiat mortal un adolescent de aceeași vârstă cu el, la un majorat organizat într-o pensiune din judeţul Suceava a fost arestat preventiv, duminică după-amiază. El este acuzat de comiterea infracţiunii de omor. Băiatul înjunghiat era elev.
Tribunalul Suceava a emis, duminică după amiază, mandat de arestare preventivă pe numele tânărului de 18 ani care a înjunghiat mortal un băiat de vârsta sa, la o petrecere de majorat.
„Admite propunerea formulată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava în dosarul nr. 366/135/P/2024 privind luarea măsurii arestării preventive faţă de inculpatul Valasciuc Alexandru Andrei zis ”Mânuţă”. Dispune arestarea preventivă pentru o durată de 30 de zile, începând cu data de 17.11.2024 şi până la data de 16.12.2024 inclusiv a inculpatului Valasciuc Alexandru Andrei zis ”Mânuţă”, în prezent reţinut în Centrul de Reţinere şi Arestare preventivă din cadrul I.P.J. Botoşani, cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de omor”, este decizia Tribunalului Suceava.
Soluţia nu este definitivă.
La şedinţa de judecată care a avut loc duminică tânărul a solicitat, prin intermediul avocatului, luarea măsurii preventive a arestului la domiciliu, solicitarea sa fiind respinsă.
Agresorul este din localitatea Solca, iar tânărul agresat era elev la un liceu din Rădăuţi iar familia sa este din Milişăuţi, scriu jurnaliştii de la informatiata.ro. Cei doi s-au luat la ceartă în timpul unei petreceri de majorat, din cauza unor glume, iar agresorul a luat un cuţit de pe masă şi l-a înfipt în pieptul celui cu care se certa, tânărul murind la spital.
Petrecerea avea loc într-o pensiune situată în apropierea oraşului Siret.
"Din primele verificări, s-a constatat că la pensiunea respectivă s-a organizat o petrecere privată la care au participat mai mulţi tineri. La un moment dat, între doi tineri a avut loc un conflict spontan, unul dintre aceştia lovindu-l pe celălalt cu un obiect ascuţit-înţepător în zona toracică. Victima, un tânăr de 18 ani, a fost transportată la o unitate medicală, însă ulterior a decedat", a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Suceava, Ionuţ Epureanu.
Sursa: Realitatea de Suceava
Citește și:
- 10:46 - Piedone aruncă bomba despre controlul judiciar în dosarul de braconaj: „Un subofițer a făcut pseudo-procese verbale”
- 10:31 - Donald Trump atacă dur Europa: „A devenit woke. Este slabă și de nerecunoscut”. Țările pe care le-a lăudat
- 08:31 - Zeci de drumuri, blocate din cauza viscolului. A fost emis cod galben, drumarii intervin de urgență - VIDEO
- 15:07 - Analiză integrată finală - Ordonanță de urgență pentru stabilirea unor măsuri referitoare la resursele umane necesare instituțiilor de apărare, ordine publică şi securitate naţională
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea din Justitie și pe Google News












