Schema insolvenței premeditate a Evenimentului Zilei. Bobby Păunescu, dezvăluiri explozive pe piața media: acuzații de mărturie mincinoasă

Schema insolvenței premeditate a Evenimentului Zilei. Bobby Păunescu, dezvăluiri explozive pe piața media: acuzații de mărturie mincinoasă
Bobby Păunescu face dezvăluiri explozive
Bobby Păunescu face dezvăluiri explozive! Omul de afaceri devoalează mecanismul prin care "Evenimentul Zilei" a intrat în insolvență. Ce rol a avut Dan Andronic?
În anul 2013, Dan Andronic era asociat fictiv al societății Editura Evenimentul Zilei și Capital SRL, cu o deținere aparentă de 90% din capitalul social, spune omul de afaceri Bobby Păunescu.
Această deținere de 90% a fost mereu simulată și fictivă, Andronic fiind omul de paie al Elenei Udrea în combinațiile politico-judiciare ale acesteia, explică Păunescu. Aceste „calități” ale lui Andronic rezultă din hotărârea Curții de apel București din aprilie 2023, în care s-a constatat că există mărturie mincinoasă comisă de Andronic în legătură cu această simulație prin interpunere de persoane, dar că fapta s-a prescris.
În data de 07.10.2013, Andronic încheia cu Andrei Aurel un contract de cesiune de creanță, prin care Andronic îi „ceda” lui Aurel o creanță în cuantum de 360.000 euro pe care susținea că o deține împotriva Editura Evenimentul Zilei și Capital SRL.
Această tranzacție, însă, nu era decât o simulație prin interpunere de persoane. În realitate și în ciuda actului simulat, pretinsa creanță de 360.000 euro a fost cesionată de Andronic către propria soție, Andronic Monica.
Potrivit omului de afaceri, motivul simulației a fost premeditarea poziției de creditor al societăţii Editura Evenimentul Zilei și Capital SRL, care a intrat ulterior, la scurt timp, în insolvență.
Bobby Păunescu dezvăluie schema prin care Dan Andronic a îndatorat „Evenimentul zilei” prin apropiați de familie
Ulterior demarării procedurii de insolvență, Aurel a fost înscris în tabelul de creanțe al Editura Evenimentul Zilei și Capital SRL cu suma de 360.000 euro, cu scopul de a-i asigura lui Andronic controlul procedurii, în calitate de beneficiar real al tranzacției.
Este evident că Andronic s-a pus la adăpost față de creditorii reali ai debitoarei Evenimentului Zilei și Capital SRL (prin punerea sub protecția tribunalului) și, în același timp, și-a asigurat, prin interpuși, controlul asupra procedurii insolvenței, ceea ce este o variantă tipică de bancrută frauduloasă, mai spune Bobby Păunescu.
Citește și:
- 10:46 - Piedone aruncă bomba despre controlul judiciar în dosarul de braconaj: „Un subofițer a făcut pseudo-procese verbale”
- 10:31 - Donald Trump atacă dur Europa: „A devenit woke. Este slabă și de nerecunoscut”. Țările pe care le-a lăudat
- 08:31 - Zeci de drumuri, blocate din cauza viscolului. A fost emis cod galben, drumarii intervin de urgență - VIDEO
- 15:07 - Analiză integrată finală - Ordonanță de urgență pentru stabilirea unor măsuri referitoare la resursele umane necesare instituțiilor de apărare, ordine publică şi securitate naţională
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea din Justitie și pe Google News












