Percheziţii în Constanţa şi Ilfov, într-un dosar de evaziune fiscală şi delapidare

Prejudiciul estimat se ridică la peste 6,8 milioane de lei
Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Constanța, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța, efectuează 8 percheziții domiciliare, în județele Constanța și Ilfov, într-un dosar penal ce are ca obiect săvârșirea infracțiunilor de evaziune fiscală și delapidare în formă continuată. În cauză este vizată o societate care are ca obiect de activitate comercializarea cu amănuntul de mărfuri provenite din China în cursul acestui an. Prejudiciul estimat se ridică la peste 6,8 milioane de lei.
Perchezițiile au loc la domiciliile unor persoane fizice și sediile sau punctele de lucru ale unor societăți comerciale, anunță Poliția Română, într-un comunicat remis miercuri dimineață.
Potrivit sursei citate, prejudiciul cauzat este estimat la peste 6.800.000 de lei.
În fapt, reprezentanții unei societăți comerciale din județul Constanța, având ca obiect de activitate comercializarea cu amănuntul de mărfuri provenite din China, în cursul anului 2023, ar fi înregistrat în contabilitate facturi fiscale fără conținut economic real, în cadrul operațiunilor comerciale derulate cu două societăți comerciale de tip fantomă, diminuând astfel patrimoniul societății.
De asemenea, ar fi vândut faptic stocul de marfă existent, fără a înregistra operațiunile în contabilitate.
La acțiune participă și polițiști din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice - IPJ Ilfov, polițiști din cadrul Serviciului Criminalistic Constanța, precum și luptători din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale Constanța.
Sursa: Realitatea din Justitie
Citește și:
- 10:46 - Piedone aruncă bomba despre controlul judiciar în dosarul de braconaj: „Un subofițer a făcut pseudo-procese verbale”
- 10:31 - Donald Trump atacă dur Europa: „A devenit woke. Este slabă și de nerecunoscut”. Țările pe care le-a lăudat
- 08:31 - Zeci de drumuri, blocate din cauza viscolului. A fost emis cod galben, drumarii intervin de urgență - VIDEO
- 15:07 - Analiză integrată finală - Ordonanță de urgență pentru stabilirea unor măsuri referitoare la resursele umane necesare instituțiilor de apărare, ordine publică şi securitate naţională
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea din Justitie și pe Google News












