Actualitate· 1 min citire

O femeie a fost trimisă în judecată pentru că a construit fără autorizație în Brașov

FOTO: Pixabay.com

FOTO: Pixabay.com

Scris de Ionut Dumitrescu Publicat: 24 sept. 2026, 08:29

O proprietară riscă demolarea casei după ce a construit fără autorizație în Șchei

Parchetul de pe lângă Tribunalul Brașov a finalizat rechizitoriul și a trimis în fața instanței o femeie acuzată că a executat lucrări de construire fără a deține autorizația necesară de la Primărie.

Situația este cu atât mai gravă cu cât imobilul, aflat pe strada Coastei din municipiul Brașov, face parte din ansamblul urban cu valoare de monument istoric „Șcheii Brașovului”.

Avizul de la Cultură nu ține loc de autorizație

Potrivit anchetatorilor, lucrările de extindere și recompartimentare au avut loc între anul 2022 și octombrie 2024. Deși proprietara a obținut în luna martie 2023 un aviz din partea Direcției Județene pentru Cultură Brașov – act necesar pentru reamenajarea, modificarea acoperișului, reabilitarea termică și extinderea construcției –, acest document nu ținea locul unei autorizații oficiale de construire.

Conform legii, pentru lucrări ample într-o zonă de rezervație arhitecturală, este obligatorie autorizația Primăriei. Faptele întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor de distrugere și executare de lucrări neautorizate. Parchetul cere prin rechizitoriu înlăturarea consecințelor prin desființarea construcțiilor neconforme și refacerea imobilului potrivit reglementărilor de urbanism aplicabile zonelor istorice. Dosarul a fost trimis la Judecătoria Brașov.

Distribuie articolul

Mai multe articole despre

Urmărește știrile Realitatea din Justitie și pe Google News

Mai multe știri din Actualitate