Curtea de Justiție a Uniunii Europene (CJUE) a pronunțat o nouă decizie în cauza Lin II, care vizează modul în care instanțele românești au interpretat regulile privind prescripția răspunderii penale. Subiectul are un impact direct asupra a mii de dosare penale din România, motiv pentru care Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ) a emis un comunicat oficial în care explică raționamentul juridic pe care și-a fundamentat, până acum, jurisprudența în această materie.
Comunicatul integral al Înaltei Curți de Casație și Justiție:
„Precizările Instanței Supreme în contextul deciziei Curții de Justiție a Uniunii Europene în cauza Lin II
Misiunea instanței supreme este aceea de a asigura aplicarea loială, coerentă și previzibilă a dreptului, în deplinul respect al ordinii juridice europene, respectiv a dreptului Uniunii Europene, a Convenției Europene a Drepturilor Omului și a Constituției României. Fidelitatea Înaltei Curți de Casație și Justiție nu aparține unei anumite soluții jurisprudențiale și nici unui rezultat punctual al unei cauze, ci valorilor fundamentale ale statului de drept.
De aceea, Înalta Curte a aplicat întotdeauna cu bună-credință dreptul european în ansamblul său, valorificând în mod armonizat atât dreptul Uniunii Europene și jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene, cât și standardele Convenției Europene a Drepturilor Omului și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului.
Abordarea adoptată de Înalta Curte în materia prescripției răspunderii penale nu a reprezentat o opțiune între dreptul Uniunii Europene și Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Dimpotrivă, instanța supremă a aplicat dreptul Uniunii în conformitate cu mecanismul de protecție prevăzut de articolul 52 alineatul (3) din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, potrivit căruia drepturile consacrate de Cartă care corespund unor drepturi garantate de Convenție trebuie interpretate și aplicate la un nivel de protecție cel puțin echivalent cu cel asigurat de Convenție. Numai în măsura în care dreptul Uniunii consacră un standard de protecție superior, acesta prevalează.
Urmând aceste coordonate, Înalta Curte a interpretat articolul 49 din Cartă privind principiul legalității incriminării și pedepsei în lumina articolului 7 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și a jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, tocmai pentru că acesta reprezintă standardul minim de protecție impus de însuși dreptul Uniunii. Prin urmare, valorificarea jurisprudenței Curții de la Strasbourg nu a constituit o abatere de la dreptul Uniunii, ci aplicarea acestuia potrivit regulilor de interpretare prevăzute chiar de Carta drepturilor fundamentale. Acest raționament juridic şi-a găsit o confirmare explicită în concluziile Avocatului General al Curții de Justiție a Uniunii Europene, în sensul că interpretarea dreptului Uniunii în materia legalității penale nu poate ignora standardul convențional de protecție impus de articolul 52 alineatul (3) din Cartă.
(disponibile aici)
Instanţa Supremă şi-a fundamentat opinia pe premisa că dreptul european constituie un sistem coerent de protecție a drepturilor fundamentale, în care dialogul dintre Curtea de Justiție a Uniunii Europene și Curtea Europeană a Drepturilor Omului trebuie valorificat în mod complementar, și nu privit ca o alternativă între două standarde concurente. Într-o Europă a dreptului, loialitatea unei instanțe supreme nu se măsoară prin fidelitatea față de o anumită soluție, ci prin consecvența cu care aplică principiile comune care fundamentează ordinea juridică europeană. Aceste principii presupun respectul pentru jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene, pentru standardele Convenției Europene a Drepturilor Omului și pentru valorile constituționale naționale, interpretate într-un dialog judiciar permanent și în spiritul protecției efective a drepturilor fundamentale.
Înalta Curte își va exercita această misiune cu aceeași responsabilitate și echilibru, având ca unic reper aplicarea corectă a dreptului și protejarea drepturilor fundamentale.”
ÎCCJ apără Constituția și standardul CEDO
Ce prevede Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene
Argumentația ÎCCJ se sprijină pe articolele 52 și 53 din Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene, texte esențiale pentru înțelegerea raportului dintre dreptul Uniunii și Convenția Europeană a Drepturilor Omului:
„CARTA DREPTURILOR FUNDAMENTALE A UNIUNII EUROPENE (2010/C 83/02)
Articolul 52 — Întinderea și interpretarea drepturilor și principiilor
(3) În măsura în care prezenta cartă conține drepturi ce corespund unor drepturi garantate prin Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, înțelesul și întinderea lor sunt aceleași ca și cele prevăzute de convenția menționată. Această dispoziție nu împiedică dreptul Uniunii să confere o protecție mai largă.
Articolul 53 — Nivelul de protecție
Nici una dintre dispozițiile prezentei carte nu poate fi interpretată ca restrângând sau aducând atingere drepturilor omului și libertăților fundamentale recunoscute, în domeniile de aplicare corespunzătoare, de dreptul Uniunii și dreptul internațional, precum și de convențiile internaționale la care Uniunea sau toate statele membre sunt părți, și în special Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, precum și prin constituțiile statelor membre.
Standardul CEDO prevăzut de art. 7 interpretat prin jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului:
Principiul aplicării legii în timp
Obligă statele parte la convenție să aplice legea penală mai favorabilă (lex mitior)
Principiul legalității incriminării
Tratamentul egal al legii penale
În concluzie: Decizia CJUE de astăzi nu infirmă aplicarea legii cum a stabilit ICCJ, ci interpretează aplicarea dreptului Uniunii, aceasta fiind și atribuția Curții de la Luxembourg. Rămâne ca instanțelor naționale să aplice atât decizia CJUE cât și principiul standardului de protecție mai favorabil al CEDO sau al Constituțiilor naționale dacă au un nivel de protecție mai ridicat decât dreptul Uniunii, în privința drepturilor fundamentale ale cetățeniilor la un proces echitabil în materie penală.
În baza art. 52(3) și 53 instanțele au obligația să aplice mai multe filtre juridice în soluționarea spețelor, în trei pași:
Prevederile dreptului național în materie penală, sursele legislative organice și constituționale.
Dreptul Uniunii — deciziile obligatorii ale CJUE în interpretarea acestuia, dacă sunt diferite de cele naționale.
Drepturile omului — deciziile obligatorii ale CEDO în materia protecției lor, dacă protecția este mai largă decât cea din dreptul Uniunii.
Nici o sursă normativă din dreptul național sau european nu poate fi infirmată sau negată, ci trebuie aplicate prin coroborare, pentru a garanta dreptul la un proces penal echitabil și evitarea represiunii statului contra cetățenilor de natură să aducă atingere principiilor statului de drept.”
Concluzia-cheie a ÎCCJ
Dincolo de explicațiile tehnice privind raportul dintre dreptul Uniunii Europene și Convenția Europeană a Drepturilor Omului, mesajul central al Înaltei Curți de Casație și Justiție este unul singur, formulat explicit în comunicat:
„Decizia CJUE de astăzi nu infirmă aplicarea legii cum a stabilit ICCJ, ci interpretează aplicarea dreptului Uniunii, aceasta fiind și atribuția Curții de la Luxembourg.”
Cu alte cuvinte, instanța supremă subliniază că hotărârea CJUE în cauza Lin II nu anulează felul în care ÎCCJ a aplicat legea până acum, ci clarifică modul de interpretare a dreptului european — o distincție esențială pentru instanțele naționale, care rămân obligate să aplice, prin coroborare, atât dreptul Uniunii, cât și standardele CEDO sau constituționale, ori de câte ori acestea din urmă oferă un nivel de protecție mai ridicat cetățenilor implicați în procese penale.
