Explozia de la Arad: procurorii au schimbat încadrarea în ”omor calificat cu premeditare”

Cercetările se efectuează sub aspectul săvârșirii infracțiunii de omor calificat cu premeditare
Procurorii Parchetului General au schimbat încadrarea exploziei în urma cărei a murit un om de afaceri din Arad în ”omor calificat cu premeditare”. Inițial, încadarea fusese de omor, potrivit unui comunicat al instituției.
COMUNICAT privind stadiul anchetei având ca obiect explozia unui autoturism în parcarea unui magazin din Arad în dimineața zilei de 29.05.2021
Biroul de informare și relații publice este abilitat să aducă la cunoștința opiniei publice următoarele informații privind stadiul anchetei:
Cercetările se efectuează sub aspectul săvârșirii infracțiunii de omor calificat cu premeditare, în urma exploziei decedând o persoană de sex masculin. În cursul zilei de ieri (duminică), a fost finalizată cercetarea la fața locului. Procurorul de caz a dispus realizarea mai multor lucrări criminalistice (expertize și constatări) din multiple specialități, raportat la natura complexă a aspectelor care sunt investigate.
În cauză au fost audiate mai multe persoane, în continuare fiind efectuate activități de urmărire penală în ritm continuu și susținut.
În vederea unei bune înfăptuiri a actului de justiție și soluționării cu celeritate a cauzei, au fost alocate importante resurse umane și logistice de către Poliția Română, care își desfășoară activitatea sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Secția de urmărire penală și criminalistică.
Pe măsura derulării cercetărilor vom comunica informații suplimentare, în limitele impuse de Codul de procedură penală și de Ghidul de bune practici privind relația sistemului judiciar cu mass-media, aprobat de Plenul Consiliului Superior al Magistraturii prin Hotărârea nr. 197 din 17 septembrie 2019.
Una dintre ipotezele luate în calcul de anchetatori este ca explozia mașinii omului de afaceri din Arad să fi fost un asasinat la comandă, fapt sugerat de sincronizarea între momentul urcării în autoturism a victimei și cel al deflagrației. Pe de altă parte, Serviciul Român de Informații a anunțat că exclude ipoteza unui atac terorist.
Un cunoscut afacerist din Arad a murit după ce mașina sa a explodat în momentul pornirii motorului
Detalii CUTREMURĂTOARE din ancheta de la Arad: Afaceristul, ucis cu o bombă detonată de la distanță. Ce au descoperit polițiștii
Sursa: Realitatea din Justitie
Citește și:
- 10:46 - Piedone aruncă bomba despre controlul judiciar în dosarul de braconaj: „Un subofițer a făcut pseudo-procese verbale”
- 10:31 - Donald Trump atacă dur Europa: „A devenit woke. Este slabă și de nerecunoscut”. Țările pe care le-a lăudat
- 08:31 - Zeci de drumuri, blocate din cauza viscolului. A fost emis cod galben, drumarii intervin de urgență - VIDEO
- 15:07 - Analiză integrată finală - Ordonanță de urgență pentru stabilirea unor măsuri referitoare la resursele umane necesare instituțiilor de apărare, ordine publică şi securitate naţională
Urmărește știrile Realitatea din Justitie și pe Google News












