De peste un deceniu, întreaga dezbatere despre pensiile speciale este construită pe o premisă greșită. Opiniei publice i se spune că anumite categorii profesionale primesc prea mult. În realitate, aceasta este o falsă țintă.
Problema constituțională este modul în care statul valorifică patrimoniul contributiv al tuturor cetățenilor. Contribuabilul transferă lunar o parte din patrimoniul său către bugetul asigurărilor sociale. Din acel moment, patrimoniul individual este absorbit în patrimoniul solidarității sociale, administrat exclusiv de stat. La pensionare, el primește un patrimoniu restituit, stabilit potrivit regulilor impuse de stat.
Întrebarea constituțională este simplă. Poate statul să încaseze un patrimoniu cu o anumită valoare economică și să restituie, după 35 sau 40 de ani, un patrimoniu cu o valoare reală semnificativ mai mică?
Răspunsul este aceeași întrebare pentru toți contribuabilii, indiferent dacă beneficiază de pensie contributivă sau de pensie de serviciu.
Patrimoniul restituit este puternic diminuat de inflația acumulată pe durata întregii cariere, de lipsa oricărei remunerări a capitalului transferat și de modificările succesive ale regulilor de calcul.
Magistrații au contribuit la sistemul public de asigurări sociale, iar patrimoniul lor contributiv a fost absorbit în patrimoniul solidarității sociale. Diferența constă exclusiv în faptul că legiuitorul a instituit un mecanism de restituire mai favorabil.
Magistraților li se restituie doar o parte mai mare decât în sistemul general.
Paradox? Statul nu încearcă să repare pierderea suportată de milioane de pensionari contributivi, ci încearcă să reducă și patrimoniul restituit al magistraților, apropiindu-l de nivelul deja diminuat al sistemului general.
Astfel, în loc să ridice protecția drepturilor patrimoniale pentru toți contribuabilii, statul uniformizează pierderea. Nu elimină inechitatea, ci o extinde.
De aceea, adevărata miză nu este existența pensiilor de serviciu. Ele reprezintă doar categoria în care diminuarea patrimoniului restituit este mai redusă decât în cazul celorlalți contribuabili. Reforma urmărește reducerea și a acestei diferențe, fără a rezolva problema de fond.
Din perspectiva patrimoniului contributiv, întrebarea constituțională nu este dacă pensiile speciale sunt prea mari. Întrebarea este dacă statul poate transforma patrimoniul privat al cetățeanului într-un patrimoniu colectiv și apoi să restituie tuturor o valoare economică inferioară celei primite, confiscand diferența.
Cum răspunsul este afirmativ, atunci dezbaterea despre pensiile speciale a ascuns adevărata problemă. Nu privilegiul este în centrul discuției, ci limitele constituționale ale puterii statului asupra patrimoniului contributiv al fiecărui cetățean.
Daniel Udrescu - CPA, Expert Contabil Judiciar, Auditor
