CONTESTAȚIA LUI CĂLIN GEORGESCU FAȚĂ DE PRELUNGIREA CONTROLULUI JUDICIAR A FOST ÎNREGISTRATĂ

CONTESTAȚIA LUI CĂLIN GEORGESCU FAȚĂ DE PRELUNGIREA CONTROLULUI JUDICIAR A FOST ÎNREGISTRATĂ
Conform surselor Realitatea Plus, cererea de contestație va ajunge pe masa judecătorilor săptămâna viitoare
Avocații lui Călin Georgescu au depus contestația față de prelungirea a măsurii controlului judiciar, a anunțat Realitatea PLUS. Apărătorii celui mai iubit politician al momentului au invocat faptul că procurorii n-au venit cu absolut niciun nou element.
Avocații au invocat faptul că procurorul de caz nu a oferit noi probe sau argumente atunci când a solicitat prelungirea măsurii, mărginindu-se să afirme că se mențin temeiurile inițiale. De asemenea, din februarie și până în prezent Călin Georgescu nu a întreprins nicio acțiune care să ofere argumente pentru prelugirea contorului judiciar.
În tot acest timp liderul mișcării suveraniste a respectat mai multe reguli, să nu părăsească țara, să nu dețină arme, să nu facă anumite declarații.
De la jumătatea lunii februarie și până în prezent nu au fost desfășurate alte activități în aceste dosare.
Conform surselor Realitatea Plus, cererea de contestație va ajunge pe masa judecătorilor săptămâna viitoare!
Sursa: Realitatea din Justitie
Citește și:
- 21:30 - Călin Georgescu, mesaj crucial după retragerea licenței Realitatea Plus: "Este o nedreptate periculoasă, atât CCR, cât și CNA conduc România în locul poporului român!”- președintele interzis de Sistem, în direct la Culisele Statului Paralel
- 21:08 - A murit Mircea Lucescu. Cariera uriașă a celui mai titrat antrenor român
- 21:02 - Călin Georgescu, mesaj crucial după retragerea licenței Realitatea Plus: „Un abuz și o nedreptate periculoasă. Ora 20:55, președintele interzis de Sistem, în direct la Culisele Statului Paralel - LIVE TEXT
- 20:58 - Avocatul și europarlamentarul Gheorghe Piperea: „Decizia retragerii licenței poate atrage răspunderi juridice și penale grave pentru CNA”
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea din Justitie și pe Google News











