Nereguli descoperite în ancheta crimei din Teleorman

Nereguli descoperite în ancheta crimei din Teleorman
Parchetul General sesizează MAI și Inspecția Judiciară
Parchetul General a anunțat luni că a sesizat Ministerul Afacerilor Interne, după ce un control intern a scos la iveală deficiențe serioase în activitatea polițiștilor care au instrumentat cazul femeii ucise în județul Teleorman. Totodată, a fost sesizată Inspecția Judiciară în privința unui procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Turnu Măgurele, pentru posibila abatere disciplinară de „exercitare a funcției cu gravă neglijență”.
Decizia vine în urma verificărilor ordonate pe 10 noiembrie de procurorul general Alex Florența, privind modul în care autoritățile au gestionat investigația atât înainte, cât și după comiterea crimei. Potrivit comunicatului instituției, controlul a evidențiat atât deficiențe în activitatea organelor de poliție care au efectuat urmărirea penală, cât și probleme în supravegherea și coordonarea exercitată de procurorul de caz.
În urma constatărilor, Parchetul General a solicitat Ministerului Afacerilor Interne să ia măsurile necesare conform competențelor legale, iar Inspecția Judiciară să demareze cercetarea disciplinară a procurorului vizat. Măsurile dispunse au ca scop clarificarea responsabilităților și corectarea modului în care instituțiile statului gestionează cazurile de violență gravă.
Sursa: Realitatea din Justitie
Citește și:
- 13:58 - Ministrul Justiției anunță propunerile pentru conducerile Parchetului General, DNA şi DIICOT
- 10:17 - Război în Orientul Mijlociu: Iranul lovește baze americane, Israelul bombardează masiv. Londra se alătură Washingtonului. O bază britanică din Cipru, lovită de o dronă
- 19:49 - Iranul a închis Strâmtoarea Ormuz, prin care trece până la 30% din petrolul mondial
- 09:50 - Israelul a atacat Iranul în urmă cu puțin timp. Explozii în Teheran și mai multe orașe importante. Ayatollahul Ali Khamenei, dus într-un loc sigur - LIVE TEXT/VIDEO
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea din Justitie și pe Google News











