Ceea ce pare astăzi un „scandal de informații” la vârful Ministerului Apărării este, în realitate, o lecție amară despre cum politicul poate răsturna sensurile adevărului. În timp ce ministrul Apărării, Ionuț Moșteanu, îi acuză public pe cei din Direcția Generală de Informații a Apărării (DGIA) de „complicitate” cu gruparea Potra, tot aceiași ofițeri sunt cei care, potrivit mai multor surse militare, l-au protejat pe ministru de o compromitere iminentă — o discuție între doi intermediari care vorbeau despre comisioane și contracte.
Cu alte cuvinte, DGIA a fost paravanul care l-a ferit pe ministru de un scandal ce putea exploda internațional. Iar astăzi, paradoxal, aceeași structură este pusă la zid, acuzată de trădare și amenințată cu „curățenia” politică din minister.
Cum s-a ajuns aici
În ultimele săptămâni, ministrul Moșteanu a repetat, obsesiv, același refren: „DGIA a fost complice sau incompetentă”. Declarațiile, rostite în direct la televiziuni și reluate de agențiile de presă, au fost lipsite de probe și de orice temei instituțional. În loc să sesizeze CSAT – singurul cadru legal în care asemenea acuzații pot fi analizate –, ministrul a preferat microfonul, populismul și senzaționalul.
Problema e că în realitate, spun surse din mediul militar, DGIA nu a fost parte a niciunei complicități, ci a unei operațiuni de protecție. Într-o discuție interceptată între doi operatori civili implicați în licitații pentru echipamente strategice, ar fi apărut numele ministrului, menționat ca potențial „beneficiar” al unui comision. Direcția a blocat imediat contactul, raportând incidentul pe lanț ierarhic și asigurând ca demnitarul să nu fie asociat cu acea rețea informală.
De la protecție la acuzație
În mod paradoxal, după această acțiune, au început presiunile politice. Conform informațiilor confirmate de mai multe surse, o parte a anturajului ministrului, deranjată de avertismentul DGIA, a încercat să schimbe perspectiva: ofițerii care preveniseră compromiterea au devenit, brusc, „suspecți de complicitate”.
Scenariul a fost apoi transformat în mesaj public. Ministrul a ieșit la televiziune, acuzând DGIA că „știa și n-a făcut nimic”, fără să spună că, de fapt, structura tocmai făcuse ceva esențial — îl ferise de o legătură toxică. Astfel, instituția care i-a salvat cariera a devenit, peste noapte, ținta unei campanii de decredibilizare.
Miza reală: banii din SAFE
În spatele spectacolului mediatic se află o miză uriașă: 16,7 miliarde de euro din programul european SAFE – fondurile destinate apărării comune a Uniunii Europene. România are o poziție strategică privilegiată, dar și o tentație politică evidentă.
SAFE funcționează după reguli stricte: proiecte comune între state, 65% conținut european, transparență totală. Orice direcționare preferențială este interzisă. În ultimele luni, mai multe direcții din minister ar fi fost presate să orienteze contractele către companii indicate de cercurile politice care gravitează în jurul USR.
DGIA și DGARM, prin rolurile lor tehnice și de verificare, sunt obstacole naturale în calea acestei capturi. De aceea, campania de „curățare” are în realitate scopul de a elimina oamenii incomozi și de a instala conduceri docile.
Riscuri interne și externe
Declarațiile ministrului Moșteanu nu au rămas fără ecou în afara țării. Surse diplomatice confirmă că Ambasada SUA și reprezentanți NATO au cerut clarificări. Partenerii aliați, care colaborează constant cu DGIA în teatre de operațiuni și în misiuni de intelligence comun, au privit cu surprindere atacul public al ministrului asupra propriului serviciu.
În interiorul NATO, o asemenea declarație echivalează cu o fisură de încredere. Schimbul de informații se bazează pe loialitate și predictibilitate. Dacă un ministru își acuză propriul serviciu de trădare, partenerii pot decide să reducă nivelul de clasificare al datelor furnizate României sau chiar să excludă temporar DGIA din unele fluxuri sensibile.
Cu alte cuvinte, o declarație iresponsabilă la București poate produce efecte directe la Bruxelles, Mons sau Norfolk.
Când victima trebuie să-și apere agresorul
Situația actuală e absurdă: DGIA, acuzată public de complicitate, este aceea care în aceste zile încearcă să repare pagubele produse de ministrul Apărării.
Ofițerii din direcție au fost nevoiți să transmită aliaților documente explicative, să refacă încrederea deteriorată și să confirme că România rămâne un partener de încredere în schimbul de intelligence militar.
În timp ce ministrul își continuă declarațiile despre „curățenie”, DGIA poartă în spate sarcina de a-l apăra — inclusiv pe el — de consecințele propriilor cuvinte. E un paradox al sistemului: victima care își apără agresorul, ca să nu se prăbușească întregul edificiu instituțional.
Consecințe politice și posibile răspunderi
Pe fondul acestei situații, mai mulți juriști și foști oficiali din apărare susțin că ministrul a încălcat grav obligațiile legale.
Potrivit Legii 415/2002 privind organizarea CSAT, orice suspiciune de securitate națională trebuia prezentată imediat în Consiliu.
Faptul că Moșteanu a preferat să lanseze acuzațiile în presă îl expune la răspundere pentru neglijență în serviciu (art. 298 Cod Penal) și chiar pentru comunicarea de informații false (art. 404 CP), întrucât a pus în pericol relațiile internaționale și siguranța națională.
Concluzie
Cazul Moșteanu-DGIA este o radiografie a felului în care politicul poate distorsiona realitatea.
DGIA nu a fost complice la nimic; dimpotrivă, a fost cea care a prevenit un scandal de corupție și a protejat imaginea ministrului.
Astăzi, aceeași instituție e forțată să suporte consecințele unui atac gratuit, să restabilească încrederea partenerilor NATO și să repare, discret și profesionist, ceea ce un om politic a distrus printr-o declarație iresponsabilă.
În loc ca ministrul să fie sprijinit pentru competență, e salvat de discreția celor pe care îi acuză.
Și în loc ca adevărul să fie spus deschis, România își pune în pericol propriul sistem de apărare pentru a acoperi o minciună politică.
