Un ofițer de poliție judiciară în cadrul Inspectoratului de poliție al județului Bistrița Năsăud a fost prins în flagrant de procurorii Direcției Naționale Anticorupție (DNA), în timp ce lua șpagă. Polițistul a fost reținut.
Ofițerul ar fi promis, în schimbul banilor, că va interveni într-un dosar.
” În perioada 21 mai – 8 iunie 2020, ofițerul de poliție Crăciunescu Adrian ar fi pretins mai multe sume de bani cu titlu de mită de la o persoană, martor, pentru a urgenta cercetările într-o lucrare pe care o avea de făcut în legătură cu o sesizare penală, dar și pentru a interveni pe lângă procurorul de caz pentru rezolvarea unui dosar penal în care soțul persoanei respective are calitatea de persoană vătămată”, potrivit DNA.
Anchetatorii au dezvăluit și sumele pe care le-ar fi primit ofițerul.
”Concret, în zilele de 21 și 23 mai 2020, inculpatul ar fi pretins și primit de la martor suma de 2.400 lei pentru urgentarea soluționării lucrării în care martora avea interes procesual, iar ulterior, ar fi pretins suma de 2.000 euro, susținând că va interveni pe lângă procurorul care instrumenta dosarul penal. La data de 08 iunie 2020, inculpatul a primit de la aceeași persoană suma de 3.000 lei în scopul intervenției promise, împrejurare în care procurorii au procedat la constatarea infracțiunii flagrante”, mai spun anchetatorii.
Acuzat de luare de mită și trafic de influență, ofițerul va fi prezentat Tribunalului Cluj, cu propunere de arestare preventivă.
Foto: HotNews