Corupția a înflorit în pandemie. În timp ce românii luptau pentru viață în secțiile ATI, băieții deștepți din sănătate s-au ocupat cu tunurile. Așa acuză procurorii. Un fost șef al Unifarm este judecat pentru că ar fi cerut o sumă uriașă la un contract pentru achiziția de materiale menite să salveze vieți. Iar de curând, procurorii DNA au cerut documente de la spitalul județean din Sibiu, cel mai afectat județ, relatează realitatea.net.

De departe, cel mai cunoscut dosar de corupție din pandemie e cel de la Unifarm. Devenit, între timp, fost șef al instituției de stat, Adrian Ionel este judecat pentru luare de mită și abuz în serviciu. Procurorii DNA spun că, în calitate de director Unifarm, el ar fi pretins peste 700 de mii de euro. Banii ar fi fost ceruți în condițiile în care compania derula o achiziție mamut de combinezoane și măști de protecție.

“Cum poți să furi, mă, din banii bolnavilor, mă? Ce faci tu cu 760.000? Cu cine ar fi urmat să împarțiți banii?”, sunt întrebările pentru Adrian Ionel, la care încă mai așteaptă răspuns un pensionar.

Adrian Ionel neagă acuzațiile. Procesul este pe rolul Tribunalului București. Foarte important: trei afaceriști implicați în dosar și-au recunoscut faptele. Pe de altă parte, DNA a intrat pe fir și în Sibiu, unul dintre cele mai afectate județe. Anchetatorii verifică achiziția de containere de la Spitalul județean, containere menite să suplimenteze numărul de paturi. Și nu sunt nici pe departe singurele cazuri. Șeful DNA a dezvăluit, de curând, că procurorii au deschis peste 60 de anchete legate de pandemie. 

“În prezent, avem în instrumentare 64 de dosare de corupție ale unor funcționari publici implicați în combaterea pandemiei și în achiziționarea de materiale în pandemie. Dovedirea faptelor este dificilă”, a afirmat Crin Bologa, procurorul-șef al DNA

Ne uităm și la situația din Târgu Jiu. Acolo, procurorii au deschis, în primăvară, un dosar de neglijență. Asta în condițiile în care un aparat de testare zăcea nefolosit.

Și nu doar autoritățile au intrat în vizorul oamenilor legii. Încă din martie, au fost începute mai multe anchete pentru diverși afaceriști de ocazie care făceau speculă cu dezinfectanți şi materiale sanitare.

De altfel, și inspectorii de la protecția consumatorului au retras de pe piață zeci de milioane de măști neconforme. Și, desigur, nu putem uita de cazul tragic din Moldova. Trei bărbați sunt judecați pentru omor calificat pentru că ar fi vândut spirt contrafăcut. 17 oameni, care au băut alcoolul sanitar, au murit.

Sursa: Realitatea din Justitie