Probleme din nou pentru Elena Udrea, după ce DNA a depus o plângere la DIICOT pe numele fostului ministrua cuzat că ar fi divulgat secrete de stat. Vorbim despre o cercetare penală in rem. Avocatul Elenei Udrea a demontat aceste acuzații, într-o intervenție telefonică la Realitatea PLUS. 

Potrivit lui Veronel Rădulescu, avocatul Elenei Udrea, s-a ajuns la un nou dosar „dintr-o exagerare”. „Nu există nicio infracțiune. Infracțiunea se poate consuma 1) dacă ajungi să publici anumite documente clasificate și nu este vorba de asta pentru că doamana Udrea nu a adus la cunoștința publicului ce a prezentat. Dacă erau clasificate (informatiile prezentate de Elena Udrea – n.r.), judecatorul avea obligația să le rețină și să le preda la biroul pe care-l are în gestiune”, a afirmat avocatul.

Acesta susține că nu a văzut documentele respective pentru ca „nu a vrut să le vadă”. „Doamna Udrea nu le-a arătat la nimeni. A prezentat doar judecatorului acele înscrisuri după ce a cerut ca ședinața să nu fie publică. Și dacă ar fi fost secrete, nu le-a făcut publice, le-a prezentat doar judecatorului. Potrivit CSAT, orice judecător are dreptul să le vadă (…)”, a mai spus Rădulescu. 

Avocatul a arătat, totodată, ca documentele respective conțineau aspecte „care ar fi condus la o cu totul altă situație de fapt” decât cea reținută n dosarul clientei sale. „Lucrurile ar fi fost în favoarea Apărării”, a arătat Veronel Rădulescu, subliniind că, la termenul respectiv, procurorul DNA nici măcar nu a văzut documentele respective.

„Dacă aveau informații care duc la încălcarea drepturilor fundamentale ale omului, prin Legea specială se prevede că nu pot fi clasificate acele documente care duc la încălcarea drepturilor și libertăților fundamentale”, a mai spus acesta. 

Vă reamintim că, în decembrie 2020, la ședința de judecată în dosarul privind finanțarea campaniei electorale din 2009, Elena Udrea a cerut ca ședința să fie declarată nepublică, motivând că vrea să îi arate judecătorului documente ”strict secrete”. Documentele respective ar fi avut legătură cu o cerere anterioară a fostului ministru de a formula o adresă către SRI pentru a da relații despre cei trei denunțători ai ei. Solicitarea a fost respinsă la momentul respectiv de Curtea de Apel București.

La următorul termen, Udrea i-a adus judecătorului plicul cu documente, pe care aceasta spune că l-a găsit în curtea locuinței sale, însă instanța le-a refuzat din cauza caracterului secret și i-a restituit plicul fostului ministru.

În acest context, DNA a considerat că Udrea ar trebui să răspundă pentru divulgarea de secrete de stat și a depus o plângere la DIICOT. 

Sursa: Realitatea din Justitie

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here