Fostul premier al României, Călin Popescu Tăriceanu, a fost trimis în judecată în dosarul mitei de 800.000 de dolari primite în perioada 2007-2008, constând în plata, în schimbul exercitării atribuțiilor sale astfel încât să fie adoptate o serie de hotărâri favoravile companiei. Dosarul a fost trimis spre judecare la Înalta Curte de Casație și Justiție (ICCJ), cu propunerea de menținere a măsurilor asiguratorii dispuse asupra bunurilor acestuia, relatează Realitatea PLUS.

Dacă în urmă cu o lună procurorii îi cereau președintelui Klaus Iohannis să aprobe cererea urmării penale în cazul lui Tăriceanu, iată că acum s-a dispus trimiterea în judecată a fostului premier. Dosarul a ajuns la Înalta Curtea de Casație și Justiție.

Se menține măsura sechestrului asigurator. 

Tăriceanu a devenit inculpat pentru luare de mită în dosarul intrumentat de DNA, fiind suspectat că a pretins şi primit foloase materiele în valoare de 800.000 de dolari de la reprezentanţii unei firme austriece.

”Inculpatul Popescu-Tăriceanu Călin Constantin Anton ar fi pretins şi ar fi primit, în mod indirect, în perioada 2007-2008, de la reprezentanţii unei companii austriece, foloase materiale în valoare de 800.000 USD, constând în plata unor servicii de consultanţă, în schimbul exercitării atribuţiilor sale în aşa fel încât să fie adoptate o serie de hotărâri favorabile companiei”, se arată în rechizitoriul procurorilor anticorupție.

Într-o replică dată la finalul lunii ianuarie, Tăriceanu afirma  legat de ancheta DNA care-l vizează că dosarul în care este pus sub inculpare de procurori este unul „eminamente politic”.

”Interesantă decizia DNA de a face public conținutul fiecărui act procedural pe care îl derulează în dosarul de presupusă mită! Ar fi fost bine dacă ar proceda la fel și cu ancheta celor 6 case ale dlui Iohannis sau cu șpăgile luate de fruntașii partidelor de guvernământ! Dar la noi, ca la nimeni, legea e pentru unii mumă și pentru alții ciumă!”, spunea Tăriceanu.

Sursa: Realitatea din Justitie

Articolul precedentProcuror amenințat în stil mafiot de șeful CJ Călărași
Articolul următorȘoferița ucigașă ajunge, astăzi, din nou în fața anchetatorilor. Victimele accidentului produs de aceasta, conduse pe ultimul drum

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.